Planeta este ok

De când mă știu, trăiesc într-un dans al grijilor constante.
Grijă că n-am bani, grija că n-am unde să stau (vremurile de student în București încă mă bântuie), că trebuie să prind trenul, grija pentru cei ce au mai puțin decât mine, grija pentru copiii care cerșesc și le-o fi foame, grija pentru oamenii cu dantură șubredă, ce nu au bani să o îngrijească și multe alte griji.
De ceva timp, am adăugat conștient și grija pentru natură. Grija pentru planeta noastră, c-o poluăm, c-o folosim, c-o abuzăm și nu-i dăm nimic bun înapoi. Așa de mare este grija asta, încât mă gândesc serios dacă merită să aduc un copil pe lumea asta, lume căruia eu îi port de grijă.
Adică să mai adaug o grijă la grija mea - grija de copilul pe care-l fac și îl “arunc” în lume.
Dac-o semăna cu mine, va fi și el, la rându-i, îngrijorat.

Nu este despre copii în acest articol, ci despre mediul înconjurător

Caut, întreb și citesc despre natură și schimbările ei. Pentru că este o problemă cât se poate de tangibilă și vizibilă.

Mă uit la documentare și sper mereu ca la finalul acestora să simt speranță, să zică naratorul: gata, suntem salvați, am găsit arătarea care mănâncă plasticul și-l transformă într-un mucilagiu organic, ce se descompune la soare de peste 10 grade.

Nu se întâmplă. Nimeni nu îmi spune asta.
Și am un gust și mai amar apoi. Că suntem atât de avansați, dar totuși atât de rudimentari…

Sting lumina, reciclez, închid robinetul când mă spăl pe dinți, nu arunc mâncare, fac curat pe scara blocului, în fața blocului, cu mătura mea și cu fărașul meu. Plantez prin ghivece orice crește verde și purifică aerul, pun zaț de cafea și apa de la paste în ghivece și adun semințe în borcane și în plicuri de hârtie, pentru nu se știe ce sau când.

Vara strâng pâinea uscată și o duc la pești. Sunt cei mai prietenoși când le dai de mâncare. S-a luat unu' de mine într-o vară, că cică arată nașpa pâinea în apă. Am vrut să-i zic vreo două, dar n-am avut cuvintele la mine, că dacă bagă dovleacul în apă, poate să-i vadă cât sunt de fericiți, cum se adună ciorchine și nici teamă de om nu mai au. E apa lor, nu a noastră.

Voi salva lumea cu semințe de habanero și semințe de tărtăcuțe

Am în geantă mereu cate o paporniță de cârpă, în care sunt alte pungi din plastic, pentru când mă duc la cumpărături să iau legume vrac.
Mă ofensez dacă îmi oferă cineva o pungă și protestez arătând mândră papornița cu pungi în ea: I have my own bags, thank you!
Nici când cumpăr haine nu accept pungile lor, chiar dacă sunt de hârtie.

Ce să fac cu ele apoi? Să le adun acasă de nebună, și să le pun în alte pungi?
Nu, n-am nevoie, am sacoșa din textil. Am la intrare în casă o colecție impresionantă de astfel de sacoșe, pe cuier, să îți intre în ochi când ieși din casă și te duci după te miri ce.

Mai rău este că la același tratament sunt supuși și musafirii mei, fără excepție.
Zic rău de ei, nu de mine. Eu am o misiune și mă țin de ea.

Mi-a sărit în cale, prin navigațiile mele folositoare și nefolositoare pe internet, un nume care cică te dă pe spate cu discursul său despre planetă. Și cum că aceasta ar fi ok și cu, dar și fără noi.
No, bun, zic, măcar îi este bine planetei fără noi. Că oricum consumăm și tocăm de parcă uităm că ne tăiem și creanga de sub picioare.
Dar se pare că nu-i așa. Dacă vrea ea, natura, se scutură de noi de nu vedem și o să își vadă în continuare de treaba și progres. Că se pare că așa a făcut natura dintotdeauna.
Ei bine, și mai bine, zic, deja încep să mă liniștesc.
Să ne înțelegem, mă liniștesc să aud că natura este bine și cu, și fără noi.
Noi fără ea nu.

Caut discursul omului, caut despre om și găsesc resurse cu nemiluita. În engleză, nimic în română.
Nu e bai, știm a traduce, ne pricepem, ne ajută și internetul apoi.

George Carlin - comediant american, actor, critic social și unul dintre cei mai mari influenți ai vremii sale

Pe gustul meu, cu umor și sarcasm, a discutat în cariera sa despre politică, religie și multe alte probleme sociale.
Una dintre problemele sociale dezbătute a fost tocmai aceasta - ce-i facem noi planetei, o poluăm, să nu mai folosim plastic, să nu mai abuzam etc.
Carlin a avut o voce și nu i-a fost teama s-o folosească. Pesemne că nu a avut atât de multe griji cum am eu și nici de gura lumii nu i-a pasat. Și bravo lui! N-a pierdut nimic.

Am citit apoi discursul acestuia despre planetă, discurs ce era de fapt un număr de stand-up, nicidecum ceva ce se voia serios, la masă cu fieștecine somități.
Deși, discursul său este bun, foarte bun.

Planeta este ok, așa s-ar traduce titlul pe care-l poartă sau, mai degrabă, titlu ce i-a fost dat.

Când ai un speech, nu-i dai titlu, cu gândul că cineva îl va prelua și va face mare tam-tam. Mai ales când este unul spontan, cu patos. Ultimul lucru la care te gândești este titlul.

Una peste alta, discursul său m-a liniștit, mai mult decât au făcut-o documentarele despre planetă, studii sau cărți pe această temă.

Sumarizat, discursul său zice că planeta va fi bine fără noi, oamenii, și că se poate descotoroși de noi într-o clipită.
A, și să nu ne mai simțim buricul pământului, că nu suntem.
A ucis ego-ul umanității. Inutil, de altfel.

Mi-am luat timp și l-am tradus, l-am îngrijit, așa cum am știu eu mai bine, și îl pun și în acest articol. Articol ce mi-a calmat mie grija pentru natură.
Nu o sa mă scuz sau ceva, și nici disclaimer n-am să pun, să atenționez că ceea ce zice George Carlin trebuie luat cu sare și piper și nu este nicidecum crezul pe care îl rostesc dimineață, în poziții de yoga.
Dar este pertinent.

Așadar, momentul lui Carlin de stand-up, tradus în limba română

“Ei bine, eu nu sunt genul de persoană care se îngrijorează pentru totul. Ai oameni de genu’ ăsta în jurul tău?
Sunt țări pline de ei acum: oameni care umblă încolo si-ncoace toată ziua, în fiecare minut al zilei, îngrijorați… despre tot! Îngrijorați de aer, îngrijorați de apă, îngrijorați de sol, îngrijorați de insecticide, pesticide, aditivi alimentari, cancerigeni, de gazul radioactiv, îngrijorați de azbest, îngrijorați de salvarea speciilor pe cale de dispariție.

Hai să-ți spun despre speciile pe cale de dispariție! Salvarea speciilor pe cale de dispariție este doar o altă încercare arogantă a oamenilor de a controla natura. Este o intruziune arogantă, ce ne-a adus necazuri încă de la început.
Oare nimeni nu înțelege asta? Interferența cu natura. Peste 90%, mult peste 90% din toate speciile care au trăit vreodată pe această planetă, au dispărut! Au dispărut! Nu le-am ucis noi pe toate; au dispărut pur și simplu. Asta face natura. Acestea dispar în zilele noastre cu o rată de 25 pe zi, și asta indiferent de comportamentul nostru. Indiferent de cum ne comportăm pe aceasta planetă, 25 de specii care au fost aici astăzi, mâine nu vor mai fi.
Lăsați-le să plece cu demnitate. Lăsați natura în pace. Nu am făcut suficient rău?

Suntem atât de importanți pentru noi înșine, atât de importanți. Toată lumea vrea să salveze ceva acum: "Salvați copacii! Salvați albinele! Salvați balenele! Salvați melcii!"
Și cea mai mare aroganță dintre toate: "Salvați planeta!"
Ce?! Oamenii ăștia chiar glumesc?! Salvați planeta? Nici măcar nu știm cum să avem grijă de noi înșine încă! Nu am învățat să avem grijă unul de altul și vrem să salvăm planeta?!
M-am săturat de chestia asta! M-am săturat!

M-am săturat de Ziua Pământului! M-am săturat de acești ecologiști aroganți, acești liberali burghezi care cred că singurul lucru greșit în țara asta este că nu există suficiente piste de biciclete. Oamenii încearcă să facă lumea sigură pentru Volvo-urile lor! În plus, ecologiștilor nu le pasă de planetă. Nu le pasă de planetă, nu în mod abstract. Știi ce-i interesează? Un loc curat în care să trăiască. Habitatul lor propriu. Le este frică că în viitor, s-ar putea să fie incomodați personal. Nu mă impresionează un interes egoist, îngust și neiluminat.

În plus, nu este nimic în neregulă cu planeta, nimic în neregulă cu ea. Planeta este bine, oamenii sunt fără speranță!

Planeta este bine! Comparativ cu oamenii, planeta se descurcă foarte bine: a fost aici patru miliarde și jumătate de ani!
Te-ai gândit vreodată la matematică?
Planeta a fost aici patru miliarde și jumătate de ani. Noi am fost aici ce? 100.000? Poate 200.000? Și am fost implicați în industria grea puțin peste 200 de ani. 200 de ani comparativ cu patru miliarde și jumătate. Și avem aroganța să credem că, într-un fel, suntem o amenințare? Că, într-un fel, vom pune în pericol acest mic glob albastru-verde care plutește în jurul soarelui? Planeta a trecut prin multe mai rele decât noi. A trecut prin tot felul de lucruri mai rele decât noi: cutremure, vulcani, plăci tectonice, derapaje continentale, explozii solare, furtuni magnetice, inversarea magnetică a polilor, sute de mii de ani de bombardamente cu comete și asteroizi, și meteoriți, inundații globale, valuri tsunami, incendii globale, eroziune, radiații cosmice, epoci de gheață recurente… și noi credem că niște saci de plastic și cutii de aluminiu vor face vreo diferență?

Planeta nu pleacă nicăieri, noi plecăm!

Ne dăm la fund! Împachetați-vă bagajele! Plecăm și nu vom lăsa multă urmă. Slavă Domnului pentru asta.
Poate puțin polistiren, poate. Un pic de polistiren.
Planeta va fi aici, noi vom fi demult plecați. Doar o altă mutație eșuată, doar o altă greșeală biologică fără ieșire. Un țesut biologic înfundat evolutiv.
Planeta ne va da jos de pe ea ca pe niște purici enervanți.

Vrei să știi cum se descurcă planeta? Întreabă oamenii din Pompei, înghețați în cenușa vulcanică, cum se descurcă planeta. Vrei să știi dacă planeta e bine?

Întreabă oamenii din Ciudad de Mexico sau Armenia sau alte sute de locuri îngropate sub mii de tone de moloz din cutremure, dacă simt că reprezintă o amenințare la planetă săptămâna asta. Ce zici de oamenii din Kilauea, Hawaii, care își construiesc casele chiar lângă un vulcan activ și apoi se întreabă de ce au lavă în sufragerie?

Planeta va fi aici pentru mult timp după ce vom pleca și se va vindeca singură, se va curăța singură, pentru că asta face. Este un sistem de autoreglare. Aerul și apa se vor recupera, pământul va fi regenerat, și dacă este adevărat că plasticul nu este biodegradabil, ei bine, planeta va incorpora pur și simplu plasticul într-o nouă paradigmă: Pământul plus Plasticul. Pământul nu împărtășește prejudecățile noastre față de plastic. Plasticul a ieșit din Pământ. Pământul probabil vede plasticul doar ca pe un alt copil al său. Poate fi singurul motiv pentru care Pământul ne-a permis să ne naștem din el în primul rând: voia plastic pentru el însuși, nu știa cum să-l facă, avea nevoie de noi. Poate fi răspunsul la vechea noastră întrebare filozofică: "De ce suntem aici?" Plastic, fraților!

Deci plasticul este aici, treaba noastră s-a terminat, acum putem fi eliminați. Și cred că asta a început deja, nu-i așa?
Vreau să spun, în mod corect, planeta ne vede probabil ca pe o amenințare ușoară, ceva de gestionat și sunt sigur că planeta se va apăra în stilul unui organism mare.
Ca un stup de albine sau o colonie de furnici care pot mobiliza o apărare, sunt sigur că planeta va găsi ceva.
Ce-ai face dacă ai fi planeta încercând să te aperi de această specie enervantă și plictisitoare? Hai să vedem, ce-ar putea… hmm… virusuri! Virusurile ar putea fi bune. Părem vulnerabili la virusuri. Și virusurile sunt viclene, mereu mută și formează noi tulpini ori de câte ori este dezvoltat un vaccin. Poate acest prim virus să fie unul care compromite sistemul imunitar al acestor creaturi. Poate un virus de imunodeficiență umană care să ne facă vulnerabili la tot felul de alte boli și infecții care ar putea apărea și poate s-ar putea răspândi sexual, făcându-ne puțin reticenți să ne angajăm în actul reproducerii.

Ei bine, asta este o notă poetică. Și e un început și pot visa, nu-i așa? Vezi, nu mă îngrijorez de chestiile mărunte: albine, copaci, balene, melci. Cred că facem parte dintr-o înțelepciune mai mare pe care nu o vom înțelege niciodată, un ordin superior. Numește-o cum vrei.

Știi cum o numesc eu? Marele Electromagnet.
Nu pedepsește, nu recompensează, nu judecă deloc.
Este doar așa cum suntem și noi… pentru puțin timp.
Mulțumesc că ai fost cu mine pentru puțin timp în seara asta.”

Poza este undeva pe malul lacului Geneva. În 2015 făceam turul lacului cu bicicleta și aveam să cunosc lumea în toată splendoarea ei.