Ce poate visa o fată de 12 ani când pune stiloul pe hârtie?

Poate o comoară ascunsă într-o peșteră.

Un vânt auriu care ghidează pașii. O sabie uitată de secole, legată de numele unui rege din istorie.

Sau poate visează, pur și simplu, să fie auzită.

Să fie citită.

Am cunoscut-o pe Daria, o fată de 12 ani care scrie cu o pasiune de om mare.

Nu scrie pentru note, nici pentru aplauze.

Scrie fiindcă lumea din capul ei trebuie să iasă undeva – pe hârtie, în cuvinte, în aventuri. În texte scurte și timide la început, dar care vor prinde curaj și elan în scurt timp.

Înainte să-ți spun mai multe despre ea ca elevă și autoare în devenire, am decis să-i ofer spațiu exact acolo unde strălucește cel mai tare: în poveste.

Te invit să citești mai jos un fragment dintr-o povestire scrisă de Daria, eleva de 12 ani:

Cerul

“Stau de milenii întregi aici, observând cum pământul se schimbă.

Când am privit prima dată pământul, erau doar vânturi ușoare și nori ce pluteau lin. Mările erau limpezi, iar aerul curat îmbrățișa fiecare colț al acestui loc minunat. Am văzut cum ființele trăiau în armonie cu natura, cum pădurile răsăreau, cum râurile curgeau și cum pajiștile se întindeau nesfârșite sub lumina soarelui. A fost un timp de echilibru, de frumusețe pură.

Atunci, nu exista nimic care să umbrească acest peisaj.

Apoi, într-o zi, am văzut o schimbare.

O mică siluetă, aproape invizibilă, a început să se miște pe pământ. Erau doar pași timizi, dar care aveau să semneze începutul unei povești mari…”

Dacă ți-a plăcut - și ceva îmi spune că ți-a plăcut - poți citi toată povestea in Povesti cu suflet de copil. Scrise de copii, indragite la orice varsta, coordonator Nicoleta Fotau-Ababei.

Povești cu suflet de copil nu e doar o colecție de texte scrise de copii, e o formă de curaj editorial. O carte care-ți arată cum visele pot prinde formă chiar și la 9, 10 sau 12 ani, dacă le dai loc să crească. Fiecare poveste din carte a fost aleasă cu grijă, editată cu răbdare și susținută cu tot ce înseamnă: încredere, respect, timp. Exact ce uită uneori să le ofere adulții.

Toate veniturile din vânzarea acestei cărți se întorc în visul lor: o nouă ediție de concurs, o nouă generație de copii cu suflet de scriitor.

Și dacă tot m-am maturizat și mi-am luat misiuni serioase, măcar să fie una care chiar contează.

Câți dintre noi am avut șansa să citim povești scrise de copii de 12 ani?

Eu, una, nu.

Așa că vreau să-i ofer Dariei ceva ce unii oameni mari uită să mai ofere: încrederea că talentul nu are nevoie nici de buletin, nici de ani de muncă.

Doar de o inimă care bate și de cuvinte care nu-ți dau pace.

Să-i fac loc pe blogul meu, printre texte despre lume, tradiții, literatură, experiențe.

Să existe și în online.

Să fie descoperită, citită, apreciată.

Să știe că lumea poate fi și bună. Poate fi și nebună, dar nebună cu rost – la modul artistic.

Despre Daria, chiar de la ea:

„Mă numesc Daria-Alexandra Dinescu, am 12 ani și sunt elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 280 din București.

Îmi plac foarte mult limba română, engleza, spaniola, sportul și desenul, dar cel mai mult îmi place să scriu și să citesc. Visez să devin autoare, deși, practic, sunt deja, având în vedere că două dintre textele mele au fost publicate în antologia „Povești cu suflet de copil” (Editura StudIS).

Sunt prietenoasă, drăguță, dar și un pic timidă. Îmi place să ascult muzică, să desenez și să mă plimb prin natură.

V-am spus deja că îmi place să scriu.

Scrisul, pentru mine, e un fel de magie adevărată – nu cea cu baghete, ci cea care vine din emoții, din imaginație și din curajul de a spune cine ești cu adevărat.

Deja lucrez la o carte, despre cele patru elemente ale naturii: pământul, aerul, focul și apa. De asemenea, iubirea pentru scris provine și din plăcerea de a citi.

Cărțile sunt pentru mine ca niște prieteni care nu mă părăsesc niciodată.”

Poate că Daria are doar 12 ani, dar cuvintele ei par să fi trăit mai multe vieți.
Și dacă pe tine te-a făcut să te oprești un pic din scroll ca să citești cu atenție, atunci misiunea mea e îndeplinită.

Eu cred în Daria.
În curajul ei. În lumea ei interioară. În textele care abia așteaptă să se scrie.

Și cred că locul unui copil care scrie așa e între cititori, nu între îndoieli.
Așa că o sprijin.
O public.
O recomand.

Fiindcă uneori, tot ce are nevoie un autor în devenire e ca un alt autor să-i țină puțin locul în lumină.
Până își aprinde propriul reflector.