Poezii de iarnă

Încă un articol despre poezie, de parcă lumea mai are timp.

Dar iarna cere alt ritm. 

Încetinește, apasă pe pauză și, în liniștea ei, lasă loc versurilor.

Așa că am adunat aici câteva poezii de iarnă.

Unele cunoscute, altele poate uitate, ca să le poți găsi ușor atunci când afară ninge și în tine e frig.

Lumea aleargă, se grăbește, dar poeții încă scriu.

Și eu, între două articole și o cafea amară, mă trezesc că citesc.

Caut versuri care să-mi încălzească seara și poate, pe alocuri, să-mi amintească de copilăria cu ger, sobă incinsă și doruri lungi.

Mă pregătesc de iarna care vine, cu poezie.

Și despre poezie.

Cele mai frumoase poezii de iarnă 

Iarna în satele românești, jocurile și bucuria copiilor, dar și frumusețea simplă a peisajului de iarnă românească.

Coșbuc redă perfect farmecul și căldura specifică satului românesc în mijlocul iernii.

• Poezia „Iarna pe uliță” a fost scrisă de George Coșbuc și publicată pentru prima dată în volumul „Balade și idile” (1893). Este una dintre cele mai populare poezii ale sale, studiată în școli, și surprinde viața satului românesc prin ochii copilului.
• Poemul surprinde bucuria copilăriei și vitalitatea rurala în timpul iernii. Poetul transformă un peisaj simplu într-o scenă vie, plină de mișcare, zgomote și culori, combinând observația realistă cu lirismul cald și jucăuș.
• Versurile sunt muzicale, ritmate și vizuale, ceea ce face poezia foarte accesibilă și ușor de memorat. Coșbuc folosește un limbaj popular, expresii vii și imagini dinamice („Zăpada-n jur scânteie”, „Țipă-n gura mare”). De aceea, e adesea considerată o poezie „cinematică” înainte de vreme - vezi scena cu săniuțele care aproape se ciocnesc.
• A apărut în revista literară Vatra, pe care Coșbuc a fondat-o împreună cu Ioan Slavici și Ioan L. Caragiale.

Iarna pe uliță – George Coșbuc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și plâng grămadă
Pe la uși.
Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creștin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.
S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Și-apoi zici că ești român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior,
Se-nvârtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba și-a uitat învățul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteți păgâni?
Maica mea! Să stai cu bățul
Ca la câini!
Și cu bățul se-nvârtește
Ca să-și facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
Iarăși stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân și face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc și câinii
De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirați bătrânii
Din bordei.
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ștrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

Noapte de iarnă – George Topîrceanu

Topîrceanu descrie noaptea de iarnă cu sentimentul de pace și liniște.

Stilul său pictural surprinde sunetele, mirosurile și priveliștile unei ierni liniștite.

Poezia lui George Topîrceanu, „Noapte de iarnă”, a fost publicată în 1920, ca parte a colecției sale de poezii intitulată "Balade vesele și triste".

Cad din cer mărgăritare

Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare

În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii

Stau de veghe la fereastră,

Și pe marmura zăpezii

Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă

Streșinile somnoroase,

Pune văl de promoroacă

Peste pomi și peste case.

Scoate-o lume ca din basme

În lumini de felinare —

Umple noaptea de fantasme

Neclintite și bizare.

Din ogeagul de cărbune

Face albă colonadă

Și pe trunchiuri negre pune

Capiteluri de zăpadă,

Iar prin crengile cochete

Flori de marmură anină, —

O ghirlandă de buchete

Care tremură-n lumină.

Reci podoabe-n ramuri goale

Plouă fără să le scuturi,

Ici, risipă de petale,

Colo, roi ușor de fluturi...

Și din valul de zăpadă,

Ca o mută arătare

Legănându-se pe stradă,

Un drumeț ciudat răsare...

Vine cu popasuri multe,

Face-n calea lui mătănii.

Câte-odată stă s-asculte

Clopoțeii de la sănii.

Alteori uimit tresare,

Dă din mâini șoptind grăbit —

Parcă spune-o taină mare

Unui soț închipuit...

Ca o umbră din poveste

Se strecoară-ncet, și iar

Stă deodată fără veste

Rezemat de-un felinar.

Fața lui se lămurește, —

Pare-nduioșat acum...

Visător și lung privește

Casele de peste drum:

Poartă mică... pomi în floare...

O fereastră luminată...

Streșini albe de ninsoare...

Toate-i par ca altădată!

Și păreri de rău trecute

Cad pe inima-i trudită,

Ca un stol de păsări mute

Pe-o grădină părăsită:

„Bulgăraș de gheață rece,

Iarna vine, vara trece

Și n-am cu cine-mi petrece...

Bulgăraș topit în foc,

Dacă n-am avut noroc!

Dacă n-am avut noroc...”

Glasul, înecat, se curmă.

Omul, șovăind în stradă,

Pleacă iar, lăsând în urmă

Pete negre pe zăpadă.

Miraj de iarnă – Nichita Stănescu

O poezie despre iarnă care nu vorbește despre fulgi, ci despre ce se întâmplă în tine când cade zăpada.

Nichita scrie ca și cum ar atinge frigul cu sufletul, nu cu mâinile. Nu e despre peisaj, ci despre starea ciudată dintre liniște și neliniște, când totul pare suspendat.

O iarnă trăită mai mult pe dinăuntru decât afară

Patru sori de abur alb se desfăceau pe cerul  

nopții, brațele mi-erau atrase către ei.  

Tu stăteai pe-un bulgăr mare de zăpadă verde,  

pletele-ți erau atrase către ei.  

Cerul era negru, fără aștri, numai sorii cei de abur alb,  

se desfăceau în șuvițe sclipitor de albe, spiralate,  

peste negrul nopții, surd, se desfăceau.  

Tu stăteai pe-un bulgăr de zăpadă verde,  

coama ta se răsfira bătând în sus și pe cerul negru ca o ceață,  

neagră era coama ta în sus.  

Eu stăteam cu brațele atrase, ridicate, ca și cum m-aș atârna  

de un stejar tăcut, cu o ramură plecată,  

neagră peste mine, către patru mari vârtejuri, într-un cer tăcut.  

Aer negru și zăpadă verde  

Patru sori de aur,  

surd se desfăceau pe cer, ora taciturnă ne ținea-împietriți  

alături și pe jumătate smulși spre cer.

Poezii de iarna scurte

Brăduleț, brăduț drăguț

Brăduleț, brăduț drăguț,

Ninge peste tine!

Haide, hai, în casa mea,

Unde-i cald și bine.

Pom de Anul Nou te fac,

Cu beteală am să te-mbrac

Și steluțe, o mie,

Să fim plini de bucurie!

• „Brăduleț, brăduț drăguț” e genul ăla de poezie care n-are nevoie de autor. Aparține tuturor. A trecut prin atâtea mâini și voci încât e deja patrimoniu național neoficial.
• Copiii o recită cu obrajii roșii, în fața bradului, iar bunicii zâmbesc știind-o pe de rost, ca și cum ar fi fost scrisă chiar pentru ei, acum o sută de ani.
• Unii zic că ar fi scris-o Alexandru Toma, dar sincer... cui îi pasă? Poezia asta nu s-a născut dintr-un nume, ci dintr-un moment. Din bucuria mică, simplă, când un brad adus în casă face lumea să pară din nou curată.

Ninge, ninge, ninge-ncetișor

Ninge, ninge, ninge-ncetișor,
Cade, cade câte-un fulgușor.
Hai, copii, la derdeluș,
Hai, copii, la saniuș.

Ninge, ninge, ninge-ncetișor,
Cade, cade-un fulg ușor.
Câmpul, pomii,-ntregul sat,
Haina albă-au îmbrăcat

Ninge, ninge, ninge-ncetișor” e poezia care a scăpat de pe rafturi și s-a dus direct în lume.

N-are autor, dar are suflet.

E o poezie de iarnă care miroase a sobă caldă și a liniște de sat sub zăpadă, o amintire care se tot spune, iarnă după iarnă, ca un cântec de leagăn pentru zăpadă.

O recită copiii fără să știe cine a scris-o, și poate tocmai de-aia e atât de frumoasă, pentru că nu aparține nimănui, ci tuturor celor care au așteptat primul fulg cu nasul lipit de geam.

Poezii de iarnă de Mihai Eminescu

Eu de frig ma voi feri 

Iarna, pentru a nu răci

Eu de frig mă voi feri!

Pe cap îmi voi pune, iată,

O căciulă colorată.

În mâinile mele micuțe

Am mănușile drăguțe.

Și la gât îmi înfășor

Un fular multicolor.

Pe deasupra hainelor,

Îmi pun geaca repejor.

Chiar de iarna e geroasă

Pot să ies afară din casă!

“Colinde, colinde” de Mihai Eminescu

Colinde, colinde!

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglinzilor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur' copiii,

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Ș-a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului.

• „Colinde, colinde” e una dintre cele mai cunoscute poezii de iarnă ale lui Eminescu, scrisă probabil pe la sfârșitul anilor 1870 începutul anilor 1880, dar publicată abia în 1902, după moartea poetului.
• E genul de text care nu vorbește despre iarnă, ci o invocă: cu miros de brad, sunet de zurgălăi și ecoul colindelor care se pierd în noapte.
• Eminescu nu doar descrie frigul și ninsoarea, ci le transformă într-un ritual aproape sacru - o întâlnire între om, natură și credință.
• În spatele versurilor simple stă o lume întreagă: tradiția colindului, copilăria, dorul de sat și lumina blândă a iernii românești, toate surprinse în câteva rânduri care au rezistat peste un secol.
• „Colinde, colinde” nu e doar o poezie despre iarnă, e un fel de rugăciune spusă încet, în timp ce afară ninge și clopotele bat undeva departe.

Poezii de iarna scurte pentru copii

Ninge – Otilia Cazimir

Sșst!

Micuța gerului,  
Cu mânuța înghețată,  
Bate-n poarta cerului  
Și întreabă supărată;

– Unde-s stelele de sus?  
– Iaca, nu-s!  
Vântul rău le-a scuturat  
Și le-mprăștie prin sat.

Uite una: s-a desprins  
Dintr-o margine de nor  
Și coboară-ncetișor…  
– Oare-a nins?

E un fulg și-i cel dintâi  
Și aduce-n vânt, ninsoare,  
Drumuri albe peste văi,  
Râs curat în ochii tăi,  
Sănioare,  
Zurgălăi…

"Vine Iarna" de Carol L. Riser

Vântul suflă prin copaci,

Frunzele cad pe poteci.

Aerul e rece-acum,

Gerul vine pe-al său drum.

Pământul e tare, gol și pustiu,

Curând fulgii or să fie viu.

Așa că-nfofoliți-vă bine,

Iarna cea geroasă vine!

Data exactă a poemului „Winter's Coming” de Carol L. Riser? 

Nimeni nu știe cu siguranță.

A apărut cumva în colecțiile de poezii pentru copii și prin materialele educaționale de iarnă, fără mare tam-tam.

Activitatea literară a lui Riser nu-i documentată la milimetru prin cine știe ce arhive, pentru că, sincer, n-a fost genul de poetă pe care să o studieze lumea pe larg, cu istoric de publicare și biografie la îndemână.

A scris. A intrat în cărți. Și, până la urmă, asta e tot ce contează.

“Bulgărele de Zăpadă" de Shel Silverstein

Mi-am făcut un bulgărel  

Rotund, mic, mititel,  

Să-l țin de prieten bun  

Și cu mine-n pat să-l pun.  

I-am făcut și pijama  

Și-o pernuță pentru cap,  

Dar azi-noapte-a dispărut,  

Și patul mi l-a udat.

Poemul, „Bulgărele de zăpadă” de Shel Silverstein, este o poezie plină de umor și farmec, pe care copiii o adoră datorită tonului jucăuș și imaginii de iarnă pe care o creează.

Poezia a apărut în cunoscuta sa carte „Falling Up”,  publicată în 1996.

”Falling Up” este o colecție de poezii amuzante și jucăușe pentru copii, ilustrată în stilul caracteristic al lui Silverstein.

Această carte a devenit una dintre cele mai îndrăgite lucrări ale sale, continuând moștenirea poetului de a crea poezii pline de imaginație și umor, care rezonează cu cititori de toate vârstele.

Citește poezie 

Uneori, o poezie bună e ca un ceai sau ca un pahar de vin fiert: nu schimbă realitatea, dar o face mai blândă.

Iarna asta - și cele care vin - hai să ne lăsăm puțin prinși în ritmul zăpezii și al versurilor. Nu pentru că trebuie, ci pentru că putem.

Citește poezie.

De care-o fi: de iarnă, de vară, de toamnă sau din primăvara aia pe care o aștepți de ceva vreme.

Toate anotimpurile sunt artiste.

Citește poezie.

Îți garantez că o să-ți mângâie sufletul mai bine decât orice știre de seară.