Nimeni nu pune mâna pe pix

Nicio dimineață nu-i mai rece și mai febrilă ca dimineața primei zile de școală.

Ai emoții ca pentru o zi de lucrare de control la cea mai grea materie, care nici măcar nu-ți place.

Doar că prima zi de școală îți place. 
Tuturor ne place. 

Mereu ne-a plăcut și este ziua marcantă a unui debut îmbătrânit cu încă un an școlar.

Pășești sfios, dar emoționat până în oase, într-un an nou, plin de învățătură.

Arhitectura acelui nou an școlar va fi stabilită mereu de prima zi, când totul miroase a nou și-a plastic.

Azi, plasticul e blamat, s-a transformat într-o pacoste pentru natura. 

Avem plastic peste tot. Mai avem puțin și ni-l punem și-n suflet.

Dar acea zi mirosea a nou și a vopseluri pe bază de ulei.
Nu-mi amintesc parfumul meu, al vreunui coleg sau profesor, cât îmi amintesc mirosul primei zile de școală.

Te zvârcoleai în seara premergătoare acestei dimineți, de parcă plecai în excursia vieții tale. Poate că prima excursie, da, doar aceea mai poate egala emoțiile pe care le simte un elev când începe școala.

Școala te răscolește ca nicio altă emoție umană. Ce încrengătură de cuvinte a ieșit în propoziția anterioară.

Așa o las.

De la clasa I și până la a XII-a, deții în palmaresul tău de victorii 12 dimineți de început de școală.

Starea de freamăt se diminuează cu vârsta sau este pe nedrept anihilată de rușine.

Ești om în toată firea deja, nu te mai copleșesc pe tine asemenea emoții puerile.

Ba te copleșesc, dar nu le lași libere să iasă din tine. 

Îți râd ochii și ți se umplu obrajii de roșeața sângelui ce aleargă de nebun în tine, acompaniat de vigoarea ta, de uraganul ce va deveni din ce în ce mai greu de controlat.

Primele victime?
Părinții.
Sunt victime și iubiri. Dezamăgiri, ură și manipulare, atunci când situația o cere.

Dacă încă mai ai zile de școală, ești încă la ei în ogradă.

Astfel, manipularea îți devine aliat.

Porți haine noi, alese de cu seară. Ai rucsac nou-nouț, cu eticheta smulsă poate în acea dimineață.

Miroase a nou și a promisiunea că anul ăsta va fi cel mai tare an al vieții tale. Indiferent de câți ani, astfel de promisiuni ne țin mințile antrenate pentru câteva săptămâni.

Apoi ne liniștim și intervine rutina. Ne aducem aminte promisiunea cu gust amar.

Și mai vine și frigul, căci natura își urmează și ea firescul ei, ca și tine, de altfel. 

Doar că natura se ține de promisiune. De ce oare nu ne-am luat și noi după ea?

Curtea școlii devine podium, devine un ring imaginar de lupte ale egourilor de toate formele.

Devine mozaic de energii și timiditate, de dor și exclamații bogate în note înalte, care promit prietenii pe viață.

Niciun elev nu-și promite zecele pe linie în prima zi.

Scanează în juru-i și-și construiește o echipă de aliați, pe care să-i aibă aproape, să-și alinieze toți promisiunile că anul ăsta va fi cel mai tare an.

Se discută și se răscolesc amintirile fierbinți ale verii.

Unde s-a dus fiecare, unde s-a scăldat, ce-a escaladat, pe cine a iubit și pe cine a dezamăgit. N-ai cum, trebuie să fii de-o parte sau de alta a poveștii.

Sau poți să fii, în aceeași vară, și iubit, și cu inima frântă.

Verile celor tineri sunt dinamice și te pot purta ca o pană în vânt, ca într-un carusel fără bara de protecție din dreptul pieptului.

În piept stă inima ta. 

Iar în verile lungi, ale inimilor tinere, ai timp berechet să te faci țăndări în luna iunie și să te așezi la loc în luna de foc.

În august ești deja montat, căci mintea are un jar aprins mereu, cu limbi de foc ce caută alte și alte aventuri.

Le iei pe toate cu tine în prima zi de școală și le înflorești cu iscusință și fervoare.

Îți place, te hrănești cu aventuri.

Pentru asta-i prima zi de școală, în care nimeni nu pune mâna pe pix.

Se dă orarul.

Estimativ și acela. Se iau ore dintr-o parte și se pun în alta. Vineri e zi scurtă, nu se atinge nimeni de ea. Se pleacă la 12, maximum 1.

Ți-e teamă însă să te uiți la miercuri.

Dar azi e luni.

E prima zi de școală, de început de septembrie blând și răbdător cu elevii.

Le pune și covor roșu dacă se poate.

Au destul inimile frânte de la iubit și vara care-a fost prea scurtă. Scurtă și brutală pentru unii.

Dar niciodată n-a zis un elev c-a avut o vară urâtă. Nu s-a pomenit.

Se adună apoi elevii împrăștiați în curtea școlii după câte un profesor. Unul cu gura mai mare, cu nișcai foi în mână, care se uită să-i adune cu privirea.

Ca o cloșcă cu pui.

Cloșca n-are foi, dar are cântecul specific de chemat la adunare.

Intră în zumzet în școală și miroase a nou, a curat, a vopsea. Le scârțâie tălpile pantofilor nou-nouți. Își calcă pe urmele lăsate fără niciun regret în iunie, reluate acum la picior, cu mai mult entuziasm. Prietenii se caută cu privirea, se adună și ei, de parcă sunt aceeași culoare.

Își caută băncile, locurile, energiile.

Până să se așeze fiecare, e furtună de exclamații și țipete. Și ei, dar și ele.

Se așază după razele soarelui care bat pe bănci, de parcă n-a plecat niciodată de acolo.

Dar așa e, soarele n-a plecat. A luminat neîncetat fiecare bancă și scaun abandonate cu sete la începutul verii.

Profesorul cu foaia sa vine în fața a zeci de perechi de ochi.

Se salută. Doar unii, că ceilalți au uitat rutina și disciplina. Depinde cât de tare au iubit în vara ce le-a trecut prin inimi.

Depinde pe unde au sălbăticit aproape 3 luni. De cât de tare s-au dezrădăcinat de convenția socială numită școală.

Unii au și vrut. Sigur au vrut.

Bine ați venit sau bine ați revenit!

Și ochii profesorului râd la orizont. Nu-și coboară privirea, ci doar îi strălucește pentru fiecare față speriată în parte.

Pe catedră zac cărțile ce și-au împrăștiat deja mirosul în nările elevilor, de cum au intrat.

Cărțile sunt tupeiste. Mai ceva ca un profesor cu experiență.

Iar ochii rămân toți holbați înspre profesorul cu privirea uniformă, ce-a intrat surâzând cu înțelepciunea adultului la cârma acestei clase de douăzeci și ceva de suflete, poate mai multe.

Mai că și-ar relua replica de astă-vară:

- Unde rămăsesem?

Și toată magia primei zile de școală se potolește, rostogolindu-se sub greutatea ei, sub mirosuri și promisiuni inocente.

De aici vom pleca cu toții prieteni.

Va fi cel mai tare an!

Școala apare și în De la sărăcie la extaz.

Nu doar în prima zi, când miroase a nou și nimeni nu pune mâna pe pix, ci și în zilele obișnuite, când copilăria se întâmplă fără să știe că, peste ani, cineva o va numi amintire.

Am scris despre ea așa cum mi-o amintesc: cu oameni, lipsuri, întâmplări, rușini și bucurii pe care timpul le-a așezat cum a știut el mai bine.

Dacă ți-a plăcut povestea de aici, în carte mai sunt câteva uși deschise spre lumea aceea.