Mărțișor – între Tradiție, Mit și Spectacolul Primăverii

Cui nu-i place primăvara? Cine nu așteaptă cu nerăbdare soarele și zilele mai lungi?

Cei mai romantici dintre noi se bucură de primele flori, mugurii îndrăzneți ai copacilor, ciripitul neobosit al păsărilor, de tot spectacolul pe care primăvara îl desenează peste lume.

Alții, mai practici, o iubesc din motive mai simple: pentru alergările mai lungi și mai plăcute, pentru drumurile mai comode prin țară, pentru libertatea de a ieși fără a fi înfofoliți în straturi groase de haine.

Indiferent de motive, primăvara ne găsește pe toți în aceeași stare: de trezire, de așteptare, de revenire la viață.

Dar, să nu uităm: 1 martie nu înseamnă doar primăvară.

1 martie înseamnă Mărțișor.

Nu doar pentru noi, ci și pentru alte popoare: Bulgaria, Moldova, Macedonia de Nord, Albania și o parte din Grecia.

Tu știai că Mărțișorul este și o plantă?

Nici eu. Sau, mai bine zis, am aflat fix în momentul în care scriam acest articol.

Cu un nume care sună de parcă ar trebui să fie descoperită pe vreo hartă botanică prăfuită – Geum montanum – Mărțișorul este, de fapt, o plantă cu frunze dințate și o floare mică, galbenă, care crește în Munții Apuseni. Nu în martie, cum poate te-ai aștepta, ci mai spre vară, din mai până în august, când nimeni nu se mai gândește la ea.

Deci, cumva, avem o sărbătoare numită Mărțișor, celebrată fix în sezonul în care planta omonimă nu are nicio treabă. Clasic.

(poza cu planta, ca să ne convingem că există cu adevărat)

Mărțișor în România – Sărbătoare Iubită și Purtată

Primăvara ni se așterne în suflete, dar și pe haine. 

O purtăm în piept cu mândrie, în toate formele posibile – de la mărțișoarele tradiționale, la cele care arată ca niște bijuterii de lux, pandantive abstracte sau broșe cu personaje de desene animate.

Și, inevitabil, ne aruncăm privirea și spre ce poartă ceilalți. Pentru că Mărțișorul nu e doar un simbol, e și un test de personalitate la purtător. Poți ghici multe despre cineva doar uitându-te la ce prinde în piept pe 1 martie:

• Un trifoi cu patru foi? Optimist incorigibil.
• Un coșar? Speranța moare ultima.
• Un fluturaș din aur? Cineva are gusturi… scumpe.

Așa, an de an, Mărțișorul rezistă. Din vremuri imemoriale, din generație în generație, prin viu grai și tradiție, și a ajuns și în zilele noastre. Martie 2025. Iar România se colorează din nou în alb și roșu, pentru că tradițiile nu dispar, doar se adaptează.

Cât de veche este sărbătoarea Mărțișorului în România?

Se pare că sărbătorim Mărțișorul de peste 8000 de ani. Da, ai citit bine. 

În timp ce unii abia descopereau focul și roata, strămoșii noștri deja împleteau șnururi alb-roșii și le legau de ceva ce semăna vag cu un talisman.

Cum știm asta? Ei bine, trebuie să-i credem pe cuvânt pe cercetători și istorici, că doar n-am fost acolo să verificăm personal.

Totuși, dovezile concrete există:

S-au descoperit amulete mici cu decorațiuni roșii și albe, la Schela Cladovei, lângă Dunăre, vechi de mii de ani.

Alb și roșu nu erau doar niște culori alese la întâmplare. Aveau o semnificație puternică.

Ce simbolizează culorile?

Alb – puritate, înțelepciune, iarnă și, surprinzător, masculinitate. Cine ar fi crezut?

Roșu – vitalitate, soare, sânge, viață și, evident, feminitate. Adică pasiunea, energia și acel „nu te pune cu mine” universal valabil.

Cele două culori nu se exclud, ci se completează. La fel ca ziua și noaptea, vinul și apa, optimismul și realitatea.

În plus, pe vremea romanilor, 1 martie marca începutul noului an, fiind dedicat lui Marte, zeul războiului și al agriculturii. Aceeași divinitate care inspira strategii de cucerire și măcel era și cea care se ocupa de recoltă. 

Oricum, de aici putem trage concluzia că Mărțișorul avea legătură și cu fertilitatea și protecția – un fel de talisman care trebuia să te ferească de rele și să-ți aducă belșug.

Mărțișor – Mit sau Realitate?

Pentru că suntem un popor balcanic cu slăbiciune pentru povești cu iz de fantastic, era imposibil să nu avem și câteva legende dramatice legate de această sărbătoare.

Am pus în titlu „realitate”, dar hai să fim sinceri: ne place prea mult mitologia ca să nu ne îmbătăm puțin cu propriile basme.

Așa că rămân la ideea mea: Mărțișorul e primăvară și renaștere, dar e și poveste.

Și cum să nu fie, când avem atâtea legende despre el? Dar hai să vedem ce zic ele.

Legenda Babei Dochia – Povestea luptei dintre iarnă și primăvară

Dacă e să vorbim despre povești populare românești, regula e simplă: trebuie să fie tragice, să implice suferință și, ideal, să aibă un final care te face să te gândești la viață în timp ce îți bei cafeaua. 

Baba Dochia nu face excepție.

E o poveste despre capriciile naturii, despre cum martie te păcălește cu soare și te lovește apoi cu viscol, dar și despre încăpățânarea umană dusă la extrem.

Baba Dochia și noră-sa

Baba Dochia era bătrână – evident, că doar n-o să existe vreodată un mit despre "Tânăra Dochia". Pe lângă asta, era aspră și complet lipsită de empatie, așa cum îi stă bine oricărui personaj mitologic care trebuie să genereze o lecție morală.

Într-o zi, decide că e momentul să își testeze nora și îi dă un ghem de lână neagră, cerându-i să-l spele în râu până devine alb. Fata spală, spală, dar lâna rămâne neagră. La un moment dat, probabil sătulă de absurditatea situației, începe să plângă. În acel moment, apare Iisus (sau altă figură divină, în funcție de variantă), care, în loc să intervină direct și să rezolve problema pe loc, îi oferă o floare roșie. Și, ce să vezi, când spală din nou, lâna devine albă.

Așadar, avem trecerea de la întuneric la lumină, de la frig la căldură, de la disperare la speranță. Dar, evident, povestea nu se termină aici, că altfel n-am mai avea o legendă de 1 martie.

Când încăpățânarea îți aduce iarna înapoi

Nora se întoarce acasă cu vestea miraculoasă, dar în loc să fie impresionată, Baba Dochia se enervează și mai tare. Pentru ea, asta nu e doar un fenomen ciudat, ci un semn clar că a venit primăvara. Și, cum nu vrea să fie prinsă pe picior greșit, își ia oile și pleacă pe munte.

Dar nu oricum. Îmbrăcată în douăsprezece cojoace, că doar știe că vremea din martie e volatilă.

Și acum urmează partea cea mai interesantă:

Pe măsură ce urcă, soarele strălucește tot mai tare, așa că Baba Dochia începe să își dea jos cojoacele, unul câte unul. Dar, cum martie nu iartă pe nimeni, când în sfârșit rămâne fără niciun cojoc, se întâmplă inevitabilul: vine un ger năprasnic. În loc să se întoarcă acasă ca orice om rezonabil, Baba Dochia îngheață împreună cu oile ei.

Și uite-așa, de atunci și până azi, se spune că în Munții Bucegi există formațiuni stâncoase care seamănă cu Baba Dochia și turma sa, un reminder etern că martie e o lună în care nu trebuie să ai încredere.

Ce simbolizează Baba Dochia?

Legenda nu e doar o poveste cu o soacră severă și o alegere vestimentară neinspirată.

Are și o încărcătură simbolică:

• Tranziția de la iarnă la primăvară – Baba Dochia cade în capcana schimbărilor de temperatură exact așa cum pățim și noi, când scoatem hainele de primăvară la primul soare și a doua zi ne trezim în zăpadă.
• Vremea imprevizibilă de început de martie – Nu degeaba în tradiția populară există „Zilele Babelor”, primele nouă zile ale lunii martie, fiecare persoană alegând una pentru a-și ghici cum va fi anul său. Dacă ziua ta e însorită, vei avea un an bun; dacă e mohorâtă, mai bine te pregătești de provocări.
• Lupta dintre vechi și nou – Baba Dochia reprezintă anul vechi, care trebuie să facă loc anului nou, primăverii și renașterii. Cu alte cuvinte, e un mit despre schimbare, rezistență la nou și, inevitabil, consecințele acestei rezistențe.

Dar care e legătura cu Mărțișorul?

Unele variante ale legendei spun că firul alb și roșu al Mărțișorului simbolizează exact povestea Babei Dochia:

Roșu – suferința, lupta și sfârșitul ei dramatic.

Alb – zăpada și renașterea primăverii.

Deci, practic, purtăm în piept o combinație de speranță și tragedie, pentru că așa ne place nouă, să echilibrăm lucrurile.

Mitul Soarelui furat – Povestea Curajului și a Primăverii

Dacă ai observat un tipar în mitologia românească, e că nimic bun nu se întâmplă fără o dramă majoră. Nici măcar Soarele nu a scăpat de asta.

Mitul Soarelui Furat este una dintre cele mai vechi legende românești și are legătură directă cu tradiția Mărțișorului. Ca orice poveste care trebuie să explice o schimbare de anotimp, și aceasta conține întuneric, suferință, un erou care nu știe să renunțe și, evident, o lecție despre sacrificiu.

Ce s-a întâmplat mai exact?

Se spune că, în vremuri de demult, Soarele nu era doar un simplu astru, ci o ființă magică, o prezență vie care aducea bucurie și viață oamenilor. Toate bune și frumoase, până când a apărut un zmeu răuvoitor care s-a gândit că ar fi o idee excelentă să-l fure și să-l închidă într-o temniță.

Pentru că, evident, un mit nu există fără un zmeu

Zmeii, așa cum îi știm din basmele populare, au mereu o singură ocupație clară: să creeze haos și suferință. Nici în Harap Alb nu s-au putut abține, și nici aici. Așa că, odată ce Soarele a fost smuls de pe cer și ascuns departe de lume, dezastrul a început imediat:

Pământul a devenit sterp, florile s-au ofilit, păsările au dispărut.

Oamenii au fost cufundați în frig și întuneric, condamnați la o iarnă veșnică.

Totul era trist și deprimant. 

Dar, cum întotdeauna există un erou pregătit să facă muncă voluntară pentru binele omenirii, un tânăr curajos a hotărât să plece în căutarea Soarelui.

Eroul care nu știa să renunțe

Înarmat cu determinare și foarte puțin instinct de auto-conservare, eroul nostru a pornit la drum, trecând prin munți, păduri și tot felul de obstacole mitice, pentru că niciodată nu poți ajunge direct la destinație, trebuie să mai suferi puțin pe parcurs.

După un drum lung și plin de încercări, a ajuns în cele din urmă la palatul zmeului. Evident, nu s-a putut rezolva cu o discuție amiabilă, așa că a urmat o luptă aprigă.

Și, ca în orice basm care se respectă, binele a învins răul.

Eroul l-a doborât pe zmeu și a eliberat Soarele, readucând lumina și căldura în lume. Numai că, înainte să se bucure de victorie, a fost grav rănit în luptă.

În drum spre casă, sângele său a căzut pe zăpadă, iar în locul picăturilor roșii au răsărit primele flori ale primăverii.

Ce legătură are cu Mărțișorul?

Legenda spune că firul alb și roșu al Mărțișorului simbolizează exact această poveste:

Roșul – sângele eroului și sacrificiul său.

Alb – puritatea zăpezii topite și renașterea primăverii.

Practic, avem din nou același contrast între putere și lumină, care, deși par opuse, sunt de fapt inseparabile.

Mărțișorul nu e doar un mic simbol al primăverii, ci și o poveste despre cum binele învinge răul, căldura alungă frigul și viața triumfă asupra morții.

În traducere modernă: după o perioadă grea, lucrurile își vor reveni. Și, ca o mică reamintire purtăm acest fir alb și roșu, ca să nu uităm că orice bun început vine după o luptă.

Mărțișorul azi – Tradiție, Simbol sau doar Comerț?

Mărțișorul, deși păstrează încă o parte din farmecul său tradițional, nu a scăpat de efectele modernizării și ale capitalismului feroce. 

Ce era odinioară un fir simplu, alb-roșu, legat de un mic talisman rudimentar, astăzi s-a transformat într-o industrie de sezon. Și ca orice industrie, are de toate: de la nostalgici care îl păstrează cu sfințenie, până la cei care îl tratează ca pe încă un obiect de bifat pe lista de cadouri.

Dacă acum câteva decenii Mărțișorul era un simbol pur, azi îl găsim în forme care mai de care mai îndrăznețe:

• Tradițional – amulete simple din ceramică, lemn sau metal, legate cu fir alb-roșu, păstrând simbolistica originală.
• Handmade și artistic – create manual, cu motive inspirate din folclor, artă modernă sau reinterpretări creative.
• Bijuterii de lux – din aur sau argint, pentru cei care vor ca simbolul renașterii să fie și un statement financiar.
• Mărțișoare personalizate – cu mesaje, simboluri moderne sau chiar figurine animate, pentru că, de ce nu

Ce ar fi trebuit să fie un simbol al primăverii și renașterii a devenit, pentru unii, doar o obligație socială, iar pentru comercianți – o sursă garantată de venituri rapide în fiecare martie.

Unde se mai dau și unde mai primesc Mărțișoare?

Dacă în România și Republica Moldova Mărțișorul este oferit femeilor, ca gest de apreciere și simbol al norocului, în alte țări lucrurile stau puțin diferit:

În Bulgaria, tradiția Martenitsa e inversată – bărbații sunt cei care primesc mărțișoare de la femei.

În alte țări balcanice, tradiția s-a păstrat mai ales în mediile rurale, dar a cam fost uitată prin orașe, unde nimeni nu mai are timp să respecte ritualuri.

Pentru unii, Mărțișorul e doar un accesoriu decorativ, purtat de dragul obiceiului. Pentru alții, e un simbol încărcat de tradiție, un fel de fir roșu care leagă trecutul de prezent.

Păstrăm tradiția sau renunțăm?

Unii spun că Mărțișorul și-a pierdut autenticitatea, că nu mai are niciun farmec, că e doar o convenție golită de sens.

Alții cred că tradiția trebuie să se adapteze vremurilor moderne. Că nu contează dacă e ceramică, aur sau un emoji într-un mesaj – atâta timp cât simbolul renașterii primăverii rămâne viu.

Oricare ar fi adevărul, esența rămâne aceeași: o celebrare a primăverii, a reînnoirii și a legăturilor dintre oameni. Schimbarea anotimpurilor a fost mereu o luptă împachetată în mituri, cu binele și răul în conflict etern, cu personaje legendare, astre și oameni care cred că pot îmblânzi natura.

Omul își spune povești pentru a înțelege lumea, pentru a găsi ordine în haos și sens în trecerea timpului. Mărțișorul, cu tot alaiul său de legende, e o astfel de poveste.

Și uite-așa, din 1 până în 31 martie, ne punem Mărțișorul în piept și luăm parte la acest spectacol lumesc, la parada primăverii.

Purtăm cu noi un mănunchi de mituri, de eroi și de învingători, poate ca să avem și noi mai mult curaj în fața Babei Dochia cu cele douăsprezece cojoace. 

Sau poate doar pentru că ne place să credem că încă mai avem control asupra anotimpurilor.