Cu croșeta în mână și visul în buzunar: Adriana Grigore, artizană din Lehliu Gară

Artiști ai cuvintelor, dar și ai lucrului cu mâinile își fac loc la mine pe blog — pentru că lumea merită frumusețe din toate părțile.

Oameni care vând cuvinte așezate liric sau epic, dar și cei care-și vând creațiile sub formă de genți cusute cu grijă și jucării croșetate, răsfățate și iubite de mâini pricepute — cum sunt ale Adrianei.

Nu există sport mai bun al minții decât aceste îndeletniciri ale mâinilor vrednice.

Adriana și-a construit cu migală atelierul ei digital — dar și unul real, la Lehliu-Gară: Monatelier, un colț de magie cu ațe colorate, botoșei cu personalitate și vise puse la uscat între două comenzi.

Am rugat-o să-mi răspundă la zece întrebări despre ea, despre croșetă, despre familie, oraș și începuturi.

Și a făcut-o — cu sinceritate, umor și o blândețe care iese dintre rânduri ca o jucărie ce-ți face cu ochiul dintr-un raft.

Ai început cu o croșetă și o idee — când ai simțit prima dată că ceea ce faci e mai mult decât un hobby?

Am început prin a croșeta căciulițe pentru copii, ulterior veste, cardigane, seturi pentru nou-născuți și botoșei pentru toate categoriile de vârstă.

Câștigam puțin spre deloc când trăgeam linie, dar asta era ideea – să croșetez pentru copilul meu și pentru ceilalți, investind doar timp.
La un moment dat mi-am dorit să croșetez jucării, chiar dacă mi se părea imposibil.

Dar am făcut-o – un iepuraș pe care îl am și acum, în culori simpatice, un fir degradé care NU se folosește pentru jucării, lipsit de expresivitate simpatică, având mai degrabă rolul de a speria copiii.
Dar nu m-am oprit. 

Am achiziționat materiale speciale pentru jucării, am exersat, am urmărit tutoriale și am învățat ca un copil mic care face primii pași. 

Numărul cererilor pentru jucării a început să crească în paralel cu dorința mea de a evolua.
După 5 ani de croșetat, am decis să merg la primul târg cu artizani (împinsă de la spate de buna mea prietenă din facultate, Diana Bănescu), unde am reușit să achit doar taxa de participare din ce am vândut. 

Prima experiență mi-a lăsat un gând trist: că ceea ce fac nu e pe placul oamenilor.
Dar m-am dus și la al doilea târg, la scurt timp, unde am fost copleșită de emoții. Îți las o poză care cred că descrie în mare parte ceea ce am simțit atunci.
A fost momentul când am decis că asta voi face: un business din pasiune!

Monatelier nu e doar un nume de pagină, e un univers mic, cu jucării care par vii. Cum alegi personajul de croșetat?

Am început prin a croșeta ideile fiului meu – el îmi spune ce animăluț ar vrea, iar eu caut tutoriale sau cumpăr scheme de croșetat de la doamnele pricepute.

Însă, în mare parte, croșetez ideile oamenilor (sau ale copiilor lor) care apreciază ceea ce fac și au încredere în creativitatea mea.

Dacă pot croșeta un iepuraș simpatic, iubibil și perfect pentru cele mai micuțe mânuțe, de ce n-aș putea să croșetez și o focă?

Când ai timp să creezi? Reușești să-ți faci loc pentru croșetat între o masă pregătită, o comandă de împachetat și „Mami, mi-e foame”?

Este o întrebare pe care o primesc des.

Mulți sunt curioși cât timp aloc fiecărei jucării – tind să cred că vor să-și facă un calcul pentru a evalua prețul. Nu mă deranjează, răspund cu drag de fiecare dată.

Când Darius (fiul meu) era mic și îl alăptam, croșetam doar noaptea sau când dormea. Firele, ațele, croșetele și toate „jucăriile” mele erau mai atractive decât orice jucărie senzorială din grămada lui.

Deși mulți cred că nu necesită atenție sau liniște, eu sunt de altă părere – când croșetez sunt doar eu, cu gândurile și ochiurile mele. Atât!
Pun suflet în toate creațiile mele, le ofer o îmbrățișare și un pupic când le finalizez și le așez frumos în raftul lor pentru următorul târg sau pentru a fi expediate unui suflețel mic.
Creez în fiecare dimineață, după ce îl duc pe Darius la școală, între 08:10 și 11:25. Sunt orele mele preferate.

A, și în weekend, când Darius e la bunici. Totul se învârte în jurul lui Darius – să nu-l neglijez, dar în același timp să-mi urmez visul. :)

Ce ți-a spus cel mai frumos un client și n-ai uitat nici azi?

„Să-mi dai numărul de telefon, pentru că ești ieftină!”

La un târg, o doamnă mi-a spus exact asta. Am râs amândouă imediat după, pentru că eu am înțeles ce voia, de fapt, să spună, iar dânsa și-a dat seama că a formulat complet greșit.
Aș putea atașa capturi de ecran cu mesajele clienților (cunoscuți sau nu), dar prefer să rămână în telefonul meu.

Cei curioși sunt bineveniți să mă contacteze. 

Poate creăm și noi o amintire împreună. :)

Cum reușești să croșetezi magie între copil, familie, griji și zilele care nu-ți cer permisiunea? Ai un ritual, un colț al tău, o oră secretă în care „Adriana meșterește”?

Cum am spus și mai sus, Adriana meșterește de la 08:10 la 11:25. (Nu mă duce capul să termin în rimă, dar a sunat bine!)
Adevărul e că nu pot păstra mereu același ritm. Viața îți mai taie din elan. Dar uneori e ok să amâni. Să faci o pauză. O zi!

Ai spus că fiecare piesă e unicat, chiar dacă urmezi aceeași schemă. Asta e valabil și pentru oameni? Sau doar pentru iepuri croșetați?

Sunt multe de spus despre oameni, iar anii care au trecut peste mine (sau pe lângă mine) m-au făcut să realizez că iubesc mai mult animalele. 

Dar sunt și oameni pe care îi iubesc cu adevărat și nu aș vrea să generalizez.
Da, oamenii sunt unici din toate punctele de vedere.

Iepurașii mei sunt croșetați din același fir — catifelat și plăcut la atingere.

Cum e să creezi frumusețe în liniște, în timp ce online-ul urlă? Te ajută sau te încurcă rețelele sociale în ceea ce faci?

De 7 ani și 4 luni aplic „puterea exemplului”.

Nu mi-am dorit ca Darius să fie atras de gadgeturi mai mult decât e nevoie.
Folosesc telefonul doar pentru apeluri și mesaje în prezența lui. Calculatorul nu-l deschid. Asta m-a ajutat și pe mine să nu devin dependentă.
Rețelele sociale mă ajută când le folosesc cu scop: promovare și idei (da, mai „scrolez” după inspirație). Atât.

Dacă Monatelier ar deveni mâine un atelier fizic în Lehliu Gară, cum l-ai amenaja? Ce colț n-ar lipsi niciodată?

Doamne… Adorm uneori cu imaginea asta în minte. 

Rafturi pline cu jucării, genți fancy-trendy, pereți acoperiți cu raftulețe în formă de romb, un birou cu casa de marcat și un scaun comod pe care să-l pot repoziționa când mă dor oasele de la prea mult stat.
Aș face un desen cu tot ce-mi imaginez. Dar momentan l-am luat pe „nu” în brațe și nu vreau să plâng pe tema asta. Nu acum.
Să visezi e legal, dar nu am sprijin și nici resurse pentru acest vis.

Ești mamă, artistă și antreprenoare într-un ritm care nu prea lasă pauze. Ce ai învățat despre tine din felul în care îți împarți timpul între familie și creație?

Sincer? Am învățat să fac totul singură. Sau cu foarte puțin sprijin.
M-am descurcat singură de la 11 ani. Am fost trimisă la școală în clasa a V-a, departe de părinți. A fost greu atunci, dar benefic pe termen lung.

Am citit undeva: „Dacă nu îți place un lucru, schimbă-l. Dacă nu poți să-l schimbi, schimbă-ți atitudinea. Nu te plânge!”

E bine să ai un umăr pe care să plângi, dar să TE plângi devine ridicol.
Eu am învățat despre mine că POT. Atât. Fără să mă plâng.

Doar să plâng, câteodată.

Într-o lume în care totul pare făcut pe fugă, ce mesaj le-ai da celor care aleg ceva creat cu mâinile și cu timpul unei femei din Lehliu Gară?

Nu fac nimic „pe fugă”. Nici pentru trend.
Dacă mi-ai cerut o jucărie, o geantă sau orice altceva, să fii sigur că mi-am alocat timp și am pus suflet. Nu am făcut-o doar ca să respect un termen.
Da, uneori întârzii. Poate din cauza greutăților, poate pentru că perfecționez ceva sau — da — poate uit.
Asta e business-ul meu, ar trebui să fiu strictă, dar nu-mi iese mereu. Și mă întristează.
Dar merg mai departe. Pentru că eu chiar iubesc ceea ce fac.

Susține lucrul făcut cu rost

Susține artiștii care lucrează cu răbdare, migală și curaj — pentru că nu tot ce contează se face pe fugă.
Poveștile ca cea a Adrianei ne reamintesc că frumusețea se coase în tăcere, uneori cu ochii obosiți, dar cu inima întreagă.

Recomandare sinceră (și testată)

Dacă vrei să oferi un cadou care să nu pară scos de pe bandă, ci ieșit din mâinile cuiva care chiar a zâmbit făcându-l, caută Monatelier.

Adriana croșetează mai mult decât jucării: face mici bucăți de suflet gata de dăruit.

Vreți să vedeți ce poate face o croșetă ghidată de răbdare și pasiune?

Căutați Monatelier pe Facebook.