Karma – ce este, cum funcționează și de ce tot dăm vina pe ea

Există o vorbă faimoasă în engleză: karma is a bitch!

Apăi, de ce?

Pentru că, prin definiția cuvântului „bitch”, este fie rea, fie nemiloasă, fie nepăsătoare, fie te ține minte și peste ani. Karma le poate avea pe toate acestea și chiar mai multe.
Și mai este și la genul feminin. Ceea ce o face și mai pătimașă.

Pentru fiecare situație, recunosc, am acest răspuns la îndemână: karma.
Pățesc ceva? Karma.
Pățește cineva din apropierea mea ceva? Karma.
Și tot așa. Am pe cine da vina.

Dar, înainte să ne sărim unii altora la gât și să ne suspectăm de păgânism – căci, până la urmă, karma nu-i de la noi, din religia creștină – hai să vedem ce este karma și ce înseamnă ea de fapt.

Ce este karma?

Karma este un concept filozofico-religios care afirmă că orice acțiune (fizică sau mentală), oricât de mică, produce consecințe. 

• În religiile orientale - cum sunt hinduismul, budismul, jainismul - se consideră că aceste consecințe nu apar doar în prezent, ci pot afecta și viețile viitoare prin reîncarnare. Karma nu este destin fix: nu e predeterminat ce primești, ci depinde în mare parte de ceea ce faci, gândești și simți.
• În limba română, conform DEX, karma este „forță impersonală care cântărește toate faptele bune sau rele ale unei persoane … și care determină … calitatea vieții următoare.”

Filozofiile indiene o definesc ca legea cauzei și efectului. 

Eu o traduc simplu: ce faci altuia, ți se va întoarce. Înzecit. 

 

Caracteristicile Karmei

• Originea termenului: cuvântul vine din sanscrită, „karman”, și înseamnă „acțiune” sau „faptă”. În esență, karma se referă la tot ceea ce faci, gândești și intenționezi.
• Legea cauzei și efectului: orice acțiune produce o consecință. Unele efecte apar imediat (spui ceva urât, primești un răspuns pe măsură), altele mai târziu, iar uneori chiar în alte vieți - dacă acceptăm perspectiva spirituală a reîncarnării.
• Karma nu e destin: nu e ceva scris în stele de care nu scapi. Spre deosebire de soartă, karma se schimbă odată cu deciziile tale. Dacă schimbi modul în care acționezi, îți influențezi direct experiențele viitoare.
• Nu doar faptele contează: și intențiile, gândurile, emoțiile sunt parte din karma. Poți să faci o faptă „bună”, dar dacă motivația ta e egoismul sau interesul, consecința nu va fi aceeași ca atunci când faci ceva din compasiune autentică.
• Karma se acumulează: nu e o singură faptă bună sau rea care îți decide tot parcursul. E mai degrabă suma acțiunilor și gândurilor tale care creează un tipar și, în timp, acel tipar îți modelează realitatea.
• Tipuri de karma: în tradițiile orientale, se vorbește despre karma trecută (ceea ce aduci cu tine), karma prezentă (ce creezi acum) și karma viitoare (rezultatul care va apărea). Practic, e un flux continuu, nu o „sentință”.
• Karma ca lecție: fiecare situație negativă poate fi văzută ca o oportunitate de învățare. Ideea nu e să „plătești” la infinit, ci să înțelegi și să evoluezi. Aici are legătură cu punctul de mai sus, al reîncarnării.
• Karma nu e pedeapsă: nu e o instanță cosmică care stă cu carnetul de note și dă palme când greșești. Mai degrabă e un mecanism prin care universul (sau psihicul tău, dacă vrei o explicație laică) îți arată rezultatele propriilor alegeri.

 

Ce înseamnă karma unui om?

E felul în care acțiunile, gândurile și intențiile tale îți modelează prezentul și viitorul.

Karma e mai degrabă suma obiceiurilor tale zilnice, acele gesturi repetitive care se tot adună până când îți explodează în față sau, dimpotrivă, îți deschid drumuri.

Filosofii au atins ideea asta din unghiuri diferite:

• Schopenhauer spunea că viața omului e guvernată de voință și dorințe, iar suferința apare inevitabil din cauza lor.

Ce seamănă mult cu ideea de karmă e faptul că fiecare acțiune, dorință sau obsesie lasă o urmă în destinul tău.

• Nietzsche, cu „eternul retur”, ne dă un exercițiu: dacă ar trebui să repeți la nesfârșit viața ta exact așa cum este, ai fi mulțumit?

Cam asta înseamnă karma în termeni filosofici: ce creezi prin faptele și gândurile tale, va fi oglinda care ți se va arăta din nou și din nou.

• Carl Gustav Jung a tradus ideea de karmă în limbaj psihologic: inconștientul colectiv, tiparele moștenite, ceea ce numea „umbră” - toate se repetă în viața noastră până când le înțelegem.

Karma devine, la Jung, un fel de psihoterapie cosmică: lecțiile care revin până le înveți.

• Immanuel Kant, cu teoria lui despre morală, nu vorbea de karmă direct, dar spunea că omul trebuie să acționeze după maxime care ar putea deveni lege universală.

Dacă traduci asta în limbaj oriental, Kant zice exact ce zice karma: ceea ce faci tu, creează cadrul după care și alții vor trăi.

Deci, karma unui om nu e o pedeapsă, ci o amprentă.

O carte de vizită pe care o lași în lume prin fiecare gest, intenție și alegere. Și da, la un moment dat cineva - viața, istoria, destinul, psihicul tău - o să ți-o înapoieze.

Ce înseamnă karma în iubire?

Și aici e simplu: atragi ce oferi.

Dacă intri într-o relație cu minciuni și manipulări, karma îți trimite la ușă fix genul de partener de care o să fugi plângând.

Dacă intri cu autenticitate, ai șanse să primești același lucru.

Karma în iubire e acel reminder că nu poți să alergi la nesfârșit după „bad boys” sau „femme fatale” și să speri la fericire zen.

Dacă privim mai academic:

• Platon vorbea în Banchetul despre „jumătatea” fiecăruia, sufletele care se caută reciproc. În termeni de karmă, fiecare relație e o încercare de a-ți oglindi sau completa lecțiile nerezolvate.

Schopenhauer ar spune că:

...iubirea nu e altceva decât voința speciei de a se perpetua, iar ceea ce numim „karma în iubire” e modul în care acea voință ne face să repetăm aceleași tipare.

• C.G. Jung ar completa: partenerul este adesea proiecția inconștientului nostru, „anima” sau „animus”.

Karma în iubire devine atunci felul în care ne întâlnim cu propria „umbră” și suntem forțați să o integrăm.

Simone de Beauvoir ar pune reflectorul pe libertatea în cuplu:

...dacă intri într-o relație încercând să-l modelezi pe celălalt după fricile și dorințele tale, karma se întoarce sub formă de nefericire sau posesivitate reciprocă.

Astfel, karma în iubire nu e doar gluma că „primești ce oferi”, ci și un adevăr psihologic și filosofic: relațiile sunt oglinzi care îți arată cine ești, unde minți și cât ești dispus să crești.

 

Care este karma mea?

Întrebarea asta apare mereu.

Parcă ai putea să intri pe Google și să afli: „karma ta e compatibilă cu numărul 7 și cu bărbații chei pe la 40 de ani.”

Răspunsul e simplu, dar nu-ți place: uită-te la viața ta acum.

Cum arată? E circ, e scandal, e dramă? Aceea e karma ta. 

Nu ți-au pus-o stelele, ți-ai scris-o singur.

Dacă e liniște și ai un echilibru decent, faci ceva bine.

Karma nu se găsește în aplicații cu cristale, nu se cumpără de pe Temu și nu vine cu aromă de lavandă.

Se vede în oglindă, când te speli pe dinți. Dacă nu-ți place ce vezi, schimbă pasta, nu da vina pe univers.
Și, dacă vrei un pic de filosofie ca să nu zici că vorbesc cu patos:

Socrate ți-ar fi zis: „Cunoaște-te pe tine însuți.”

Nu să-ți citești horoscopul.

Jung ar fi dat din cap și ți-ar fi zis: „Tot ce refuzi să recunoști în tine se întoarce sub formă de soartă.”

Camus ar fi râs amar și ar fi spus: viața e absurdă, dar tot tu alegi dacă o cari ca pe o cruce sau ca pe o sticlă de vin bun.

Deci „karma mea” nu e verdict divin.

“Karma mea” nu e vreo sentință cosmică scrisă cu litere de foc.

E felul în care aleg să trăiesc, felul în care suport consecințele și felul în care mă mint sau nu pe mine.

Restul sunt scuze.

Care este karma după data nașterii?

Aici intră astrologii în scenă.

Există sisteme care spun că ziua în care te-ai născut îți indică lecțiile karmice.

Dacă te-ai născut pe 13, ai de învățat răbdarea sau curajul.

Frumos ca storytelling, dar în realitate, karma se activează prin ce faci, nu prin ce scrie pe certificat.

Când se întoarce karma?

Karma se întoarce când îi vine vremea.

Uneori imediat, alteori după ani buni. Nu există calendar sau orar fix, pentru că efectele depind de acțiunile tale și de felul în care se leagă cu viața celorlalți.

Pe românește: dacă faci rău, să nu te miri că „ți se întoarce roata” când nici nu te mai gândeai".

Cum zice vorba din popor: „Ce ție nu-ți place, altuia nu face, că-ți vine înapoi cu dobândă.”

Așa că răspunsul scurt e: karma se întoarce când trebuie să-ți aducă aminte ce-ai făcut.

Nici mai devreme, nici mai târziu.

Concluzie

Karma nu e nici bau-bau, nici tombolă cu surprize. 

Nu există roată care să se învârtă de capul ei, există doar viața ta care îți arată nota de plată.

Poți să-i spui lege cosmică, psihologie aplicată sau pur și simplu bun-simț.

Funcționează simplu: ce antrenezi, aia crește.

Vrei iubire, bunătate, liniște? Muncește pentru ele.

Vrei scandal, drame și telenovele personale? Ghici ce-o să primești la schimb.

Karma nu pedepsește, nu iartă, nu are preferați. Doar reflectă.

Și oglinda nu minte, chiar dacă tu ai vrea să fie mai drăguță.

Bibliografie orientativă

Arthur Schopenhauer – Die Welt als Wille und Vorstellung (Lumea ca voință și reprezentare, 1818).
- Acolo el dezvoltă ideea că viața e guvernată de „voință oarbă”, că dorințele sunt sursa suferinței și că fiecare acțiune are consecințe inevitabile.

Friedrich Nietzsche – Also sprach Zarathustra (Așa grăit-a Zarathustra, 1883–1885); Die fröhliche Wissenschaft (Știința voioasă, 1882).
- Conceptul de „etern retur” este prezent aici. Nu este despre karma, dar e un exercițiu filosofic despre consecințele repetării vieții exact așa cum e.

Carl Gustav Jung – Aion: Researches into the Phenomenology of the Self (1951); Collected Works of C.G. Jung.
- Citatul celebru: „Until you make the unconscious conscious, it will direct your life and you will call it fate.” Este baza paralelei cu karma ca tipar repetitiv până când e conștientizat.

Immanuel Kant – Grundlegung zur Metaphysik der Sitten (Întemeierea metafizicii moravurilor, 1785).
- Imperativul categoric: acționează ca și cum maxima acțiunii tale ar putea deveni lege universală. Nu e „karma”, dar e o apropiere occidentală de ideea de responsabilitate morală universală.