Tu ce faci la 18 ani? Ionela Pintilie a scris o carte.

Mulți dintre noi, la 18 ani, am scris poezii.

Nu mulți însă le-am și publicat într-o carte adevărată, pe care s-o răsfoiască părinți, unchi, mătuși, veri, profesori, colegi, prieteni și oameni pe care nici măcar nu-i cunoaștem.

O carte concretă, palpabilă, cu ISBN, cu pagini pe care ai așezat exact ceea ce, până mai ieri, țineai doar pentru tine.

Este ca și cum ți-ai deschide inima adolescentă în fața lumii și i-ai spune, fără prea multe explicații, cum trece durerea prin tine.

Mi se pare unul dintre cele mai curajoase gesturi pe care le poate face un om la vârsta aceea. Nu pentru că poezia ar fi mai importantă decât orice altă formă de scris, ci pentru că adolescența încă nu știe să negocieze cu vulnerabilitatea. 

Ori o ascunde cu încăpățânare, ori o pune pe hârtie și o lasă să fie citită de toată lumea.

Ionela Pintilie are 18 ani, este elevă la Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” din Călărași și a publicat Abisul nostru ratat, o colecție de 104 poezii despre iubire, pierdere și urmele pe care le lasă oamenii atunci când pleacă.

Un parcurs care cere răbdare, bani, disciplină și o încăpățânare pe care, de regulă, o întâlnești mai degrabă la adulți decât la cineva care încă își trăiește ultimii ani de liceu.

„Scrisul a fost pentru mine mai mult decât o pasiune, a fost o formă de eliberare. Am ales să scriu poezii pentru că am simțit nevoia să pun în cuvinte lucrurile pe care nu le puteam spune altfel și, în felul acesta, să mă vindec.”

Aș fi vrut s-o întreb: „Ce suferință ai tu la 18 ani?”, dar mi-am amintit că am fost și eu acolo. 

La vârsta aceea nu există comparații, nu există perspectiva pe care o capeți după încă douăzeci de ani de viață. Există doar prezentul, iar prezentul doare cât poate el de tare. 

Nu știi că vei mai iubi, nu știi că vei mai pierde, nu știi că viața are obiceiul să te contrazică. Știi doar că omul acela era tot universul tău și că, dintr-odată, universul a rămas fără gravitație.

Răsfoindu-i cartea, pe care am cumpărat-o fără să clipesc, am dat peste multe poezii despre dragoste și trădare.

Nici nu mă așteptam la altceva.

La optsprezece ani, iubirea ocupă mai mult loc decât toate celelalte griji la un loc.

M-am oprit mai mult asupra acestei poezii și v-o las și vouă.

Nu mă alegi...

Am început să șterg din poze
Mesajele le-am arhivat,
E totul gol și fără soare
Doar nori de când tu ai plecat...

Ascult doar melodia noastră...
Am inima pe canapea
E totul fără de speranță
Plecarea ta... atât de grea.

Aud doar vocea ta în cărți
Aud bătăi neregulate
Ea, inima... încet se stinge
Eu sunt aici, tu ești departe.

„Cred că oamenii încă citesc poezie. Poate nu toți o fac zilnic, dar există mereu oameni care se regăsesc într-un vers, într-o stare sau într-o poveste spusă prin poezie. Pentru mine, faptul că cineva poate găsi o parte din el într-o poezie este cel mai important lucru.”

Am zis și-am să spun mereu că da, oamenii citesc poezie. Dacă n-ar mai exista cititori, n-ar mai exista nici poeți, iar poezia supraviețuiește fiecărei generații. 

Este un mod foarte nobil de a pune viața în versuri.

Ca și cum ai face ordine în tine, ai mătura toate încăperile sufletului și, după ce termini curățenia, rămâne ceva frumos în locul durerii.

Ionela mi-a mai spus că publicarea unei cărți a fost un act de curaj. 

Sunt de acord cu ea, am fost și eu acolo.

Pui în fața oamenilor ceea ce ai mai drag și mai de preț și speri că se vor purta cu munca ta, cu poezia ta, cu povestea ta, cu aceeași grijă cu care ar manevra un bibelou vechi.

„Inspirația pentru cartea mea a venit din durere, din experiențe care m-au schimbat și din sentimente pe care am simțit nevoia să le transform în ceva frumos. Cartea mea este despre trăiri reale, despre iubire, pierdere și încercarea de a merge mai departe. Poeziile mele sunt în mare parte despre dragoste, dar mai ales despre urmele pe care dragostea le lasă. Nu pot spune că iubirea este singurul meu motor, ci mai degrabă emoțiile puternice pe care le aduce cu ea, atât momentele frumoase, cât și durerea.”

Din dragoste s-au pornit războaie.

Din dragoste s-au scris cele mai frumoase romane și cele mai frumoase poezii.

Din dragoste au apărut gesturi pe care nici măcar rațiunea nu le mai poate explica. 

Faptul că Ionela a ales să lase toate aceste trăiri în versuri mi se pare infinit mai înălțător decât dacă le-ar fi lăsat să se consume în tăcere.

„Pe viitor îmi doresc să continui să scriu și să mai public cărți, însă tot în zona poeziei. Simt că acolo mă regăsesc cel mai mult și acolo pot transmite cel mai sincer ceea ce simt.
Până acum mi-am promovat munca printr-o lansare de carte, un moment foarte important pentru mine. Cei care vor să afle mai multe despre mine sau să cumpere cartea o pot face direct de pe pagina mea de Instagram: claudiaaa_.270. Cartea poate fi achiziționată doar de la mine.
Pe lângă scris, fac și alte lucruri care mă ajută să mă exprim și să mă dezvolt. Practic sport: baschet și fotbal și fac voluntariat, activități care mă învață multe despre oameni și despre viață.”

Mi-a plăcut să aflu că și-a disciplinat nu doar sufletul, ci și corpul. 

Este o combinație pe care nu o întâlnești foarte des.

De regulă, oamenii foarte sensibili au tendința să rămână captivi în propriile emoții, să se lase duși de ele până la epuizare. 

Ionela a ales însă mișcarea. Scrie, face sport, face voluntariat și pare că încearcă să nu lase durerea să fie singurul lucru care o definește.

Abisul nostru ratat este o carte sinceră.

Simplă în exprimare, ușor de citit chiar și de cei care nu obișnuiesc să citească poezie și suficient de curajoasă încât să lase un om de optsprezece ani să se arate exact așa cum este.

„Pentru cei care își doresc să publice o carte de poezie, sfatul meu este să nu aștepte momentul perfect și să nu se teamă să fie sinceri. Poezia vine din trăiri, iar cele mai frumoase texte sunt cele în care autorul se pune pe el însuși pe hârtie. Să scrie pentru ei, înainte de toate, iar dacă vor ajunge și la alți oameni, acela este cel mai frumos lucru.”

Pe Ionela o puteți găsi pe Instagram și pe Facebook. 

Cred că s-ar bucura sincer dacă i-ați scrie câteva cuvinte sau dacă ați cumpăra prima ei carte de poezii.

Eu mă bucur că există acest avânt la o vârstă la care poți fi mereu distras de dinamica vieții din secolul 21.

Vârsta la care n-ai da nicio șansă cugetării, cu atât mai mult scrisului de versuri.

Scrisul cere răbdare, iar poezia cere și mai multă răbdare. 

Mult succes, Ionela!

Ai un cititor loial din orașul Lehliu Gară.