Naufragiul Sfântului Pavel în Malta: începutul unei povești de două milenii

Malta este insula care nu ne lasă să-i uităm trecutul.

Dacă ești turist visător, poate că-ți scapă, căci vii pentru soare și plajă și câteva dintre obiectivele mult cunoscute ale acestei pietre galbene, din mijlocul Mării celei Mari.

Oriunde îți învârți ochii dai de biserici, statui, locuri sfinte, uși colorate accesorizate de mânere cu caracter. Străzi înguste și case înghesuite, cu balcoanele ca niște galerii masonice, expuse la linie.

În multe dintre atracțiile insulei se regăsesc detalii religioase și fiecare își poartă o poveste. Unele chiar de mii de ani. Chiar și de peste 5.000 de ani.

Iar ei, maltezii, le știu pe toate și le sărbătoresc cu fast și zgomot. Mult zgomot.

Sfântul Pavel și schimbarea unei identități naționale în Malta

În Malta, naufragierea Sfântului Pavel este sărbătorită oficial pe 10 februarie, sub numele de Feast of the Shipwreck of St Paul.

Zi în care nimeni nu muncește.

Este una dintre puținele sărbători religioase fixate pe un eveniment concret, nu pe o naștere, o moarte sau o metaforă.

Pe românește: nu „Sf. Pavel, generic”, ci „momentul în care omul a eșuat aici și ne-a schimbat destinul”. Nu mie, ci maltezilor, încă din anul 60 după Hristos.

Maltezii țin foarte mult la data asta. Pentru ei, 10 februarie nu e doar o sărbătoare religioasă, e certificatul de naștere spirituală al insulei.

Dar hai să ne dezlănțuim în scris, la fel cum s-a dezlănțuit Mediterana când i-a spulberat barca sfântului.

Pavel n-a știut însă că februarie este una dintre lunile furtunoase ale acestei părți a lumii, în care soarele se vede mai puțin, iar valurile sunt cât stâncile de mari.

Povestea Sfântului Pavel în Malta

În jurul anului 60 d.Hr., Pavel era transportat la Roma, pentru a fi judecat de Curtea Imperială, când nava pe care se afla a fost eșuată intenționat de căpitan, pentru a evita pierderea totală, în timpul unei furtuni violente.

Locul naufragiului este asociat astăzi cu St. Paul’s Island, o mică insulă aflată la aproximativ 80 de metri de coasta Mellieħa, unde o statuie marchează evenimentul.

Imagine: ohmymalta.com.mt

În Faptele Apostolilor (28:1), insula este menționată explicit ca Melite (din grecescul Μελίτη, care înseamnă miere). Este numele sub care Malta era cunoscută în Antichitate, înainte să intre definitiv în uz forma latină și apoi cea modernă.

După perioada romană, Melite devine Malta se transformă firesc, lingvistic și administrativ. 

Insula nu era, însă, nelocuită.

Se numea Melite, iar localnicii i-au primit pe supraviețuitori cu o ospitalitate care a devenit, între timp, marcă națională.

În Faptele Apostolilor, Sfântul Luca descrie scena simplu:

...oamenii au aprins un foc și i-au chemat pe naufragiați să se încălzească.

Aici apare episodul care a cimentat legenda.

Din foc iese o viperă care îl mușcă pe Pavel. Localnicii, ancorați în credințe păgâne, trag concluzia logică: omul e un criminal, pedepsit de zei.

Doar că Pavel nu moare.

Nu se umflă, nu cade lat, nu se întâmplă nimic. Verdictul se schimbă rapid: dacă nu e pedepsit, atunci trebuie să fie ales. Sau zeu.

Scena aceasta apare în numeroase picturi și reprezentări religioase din Malta, inclusiv în muzee și clădiri istorice din orașul Rabat și din insula soră mai mică, Gozo.

Interesant este că nu există dovezi clare că în Malta ar fi existat vreodată șerpi veninoși. Tradiția spune însă că, în urma predicilor lui Pavel, toate creaturile veninoase de pe insulă și-ar fi pierdut veninul.

De aici apare și obiceiul medieval de a folosi bucăți de calcar din grota lui Pavel ca leac împotriva mușcăturilor, inclusiv în Europa și Africa de Nord.

Grota în care se spune că Pavel ar fi locuit în timpul șederii sale este cunoscută drept St. Paul’s Grotto, în Rabat. Locul a fost considerat sacru timp de secole, iar deasupra lui a fost ridicată, în secolul al XVII-lea, Biserica Sfântului Pavel.

Aici apare și figura lui Publius, lider local, al cărui tată ar fi fost vindecat de Pavel. Publius se convertește la creștinism și devine, conform tradiției, primul episcop al Maltei.

În orașul Mdina, actuala catedrală este construită pe locul presupusei sale case.
Tot în Mdina se află Catacombele Sfântului Pavel, folosite până în secolul al IV-lea d.Hr., un sit arheologic care susține ideea adoptării timpurii a creștinismului pe insulă.

Cât despre nava lui Pavel, n-a fost găsită niciodată.

În anii ’60, niște scafandri au descoperit ancore antice care au fost asociate, pentru scurt timp, cu naufragiul.
Nicio dovadă clară.
Astăzi, ele stau cuminți în Muzeul Maritim din Valletta, etichetate sec: „ancore romane”.

Malta n-a fost capăt de drum

Pavel a zăbovit pe insulă doar trei luni.

După trecerea iernii, își continuă drumul spre Roma, pe o mare mai navigabilă.
Insula Malta i-a fost doar o pauză dintre furtună și sentință.

Conform Faptelor Apostolilor, Pavel pleacă din Malta la bordul unei nave alexandrine, cu însemnul Dioscurilor - Castor și Pollux. Un detaliu mic, dar păgân, pe o navă care l-a dus pe unul dintre cei mai importanți apostoli spre judecată.

Este nevoie însă aici de o lămurire legată de simbolurile bărcii egiptene, atât pentru mine, cât și pentru cititori.
Dioscurii sunt Castor și Pollux, gemeni din mitologia greco-romană, fii ai lui Zeus. Aceștia erau considerați protectorii marinarilor, simbolizau salvarea pe mare, fraternitatea și norocul în furtuni.

Așadar, semizei fără legătură cu monoteismul creștin.

Biblia, însă, nu comentează deloc această contradicție a corăbiei. O notează și merge mai departe.

Căci da, din Biblie știm că Sfântul Pavel nu și-a găsit salvarea în insula Malta.

Traseul acestuia, complet, este:

Cezareea → Sidon → coasta Asiei Mici → Creta → furtuna → Malta → Siracuza → Rhegium → Puteoli → Roma.

Sfântul Pavel a fost executat la Roma, cel mai probabil în timpul persecuțiilor ordonate de Nero, în jurul anilor 64-67 d.Hr. Tradiția spune că a fost decapitat, nu crucificat, pentru că era cetățean roman, iar legea îi oferea „privilegiul” unei morți mai rapide.

Locul asociat execuției este zona Tre Fontane (Abația celor Trei Fântâni), unde legenda spune că, după decapitare, capul i-ar fi atins pământul de trei ori și au țâșnit trei izvoare.

Ar fi fost îngropat acolo unde se află astăzi Basilica San Paolo fuori le Mura, una dintre cele mai importante biserici din Roma, construită chiar peste mormântul care îi este atribuit.

Apostolul Pavel nu a pornit din Malta, dar Malta l-a oprit suficient cât să facă această insulă de neignorat.

Ce fac maltezii pe 10 februarie

Sărbătoarea Naufragiului Sfântului Pavel, cunoscută și sub numele de San Pawl Nafragu, celebrată pe 10 februarie, marchează prima mare sărbătoare din calendarul maltez și este, totodată, zi de sărbătoare națională.

În această zi, pot fi asistate slujbe religioase la Biserica Naufragiului Sfântului Pavel, una dintre cele mai vechi biserici din Valletta, ridicată în jurul anilor 1570.
Interiorul adăpostește lucrări de artă valoroase - altarul principal, picturi și o statuie din lemn, sculptată, a Sfântului Pavel, datată din 1659.

Sunt expuse și relicve atribuite sfântului: ceea ce se spune a fi un os al încheieturii mâinii sale și un fragment din coloana pe care ar fi fost decapitat.

În mod tradițional, în cursul zilei are loc o procesiune în care statuia Sfântului Pavel este purtată din biserică pe străzile capitalei, Valletta. Seara, procesiunea urcă pe Republic Street până în St John’s Square, acompaniată de fanfare, confetti care cad din balcoane și mulțimi care aplaudă. La prânz are loc o procesiune mai sobră, însoțită doar de muzica fanfarei.

Imagine: ohmymalta.com.mt

Dimineața, după slujba de la ora 8, cerul de deasupra Marelui Port (Grand Harbour) este luminat de un spectaculos foc de artificii - unul dintre multele momente care marchează această zi, împărțită între ritual, spectacol și aducere aminte.

Tradiții și superstiții de Ziua Naufragiului Sfântului Pavel 

1. Zi „de noroc” pentru începuturi

În tradiția populară malteză, 10 februarie este considerată o zi bună pentru începuturi: mutări, decizii importante, planuri pe termen lung.

O superstiție blândă, de uz casnic.

2. Protecție împotriva pericolelor (mai ales legate de mare)

Marinarii și familiile lor obișnuiau să aprindă lumânări sau să se roage special în această zi pentru:

• protecție în călătorii,
• furtuni,
• accidente pe mare.

Malta fiind inconjurata de apa, Sf. Pavel devine implicit protector împotriva apelor rele, nu doar apostol.

3. Șerpii și veninul

Deși nu mai e practicată activ, mult timp a existat credința că: în jurul datei de 10 februarie, mușcăturile de animale sau insecte ar fi mai puțin periculoase, sau că rugăciunile către Sf. Pavel au putere specială.

4. „Pietrele Sfântului Pavel” - superstiție veche

Calcarul din zona grotei Sf. Pavel era considerat, în Evul Mediu, protector sau vindecător.
Bucăți mici erau purtate ca amulete sau folosite în ritualuri de protecție.
Astăzi, evident, Biserica nu încurajează practica, dar ea apare constant în sursele istorice.

5. Procesiunea ca act de „reconfirmare”

Procesiunea din Valletta nu e doar festivă. 

În mentalul colectiv, ea are rolul de:

• reafirmare a identității creștine a Maltei,
• protecție simbolică asupra orașului,
• „aducere aminte” că insula a fost aleasă prin accident.
  

6. Focul - ecoul biblic

În unele sate, focul (lumânări, torțe simbolice) are un rol central, trimițând direct la focul aprins de localnici pentru naufragiați.

Focul e văzut ca:

• protecție,
• căldură comunitară,
• început de poveste.
  

Memoria unui naufragiu 

Dincolo de procesiuni, focuri de artificii și liturghii, Ziua Naufragiului Sfântului Pavel a adunat, de-a lungul secolelor, un strat dens de tradiții și superstiții populare.

Ele nu contrazic credința, ci o completează, așa cum se întâmplă adesea în comunitățile mici, insulare, unde istoria se transmite nu doar prin texte, ci și prin gesturi.

În mentalul colectiv maltez, 10 februarie a fost mult timp percepută ca o zi favorabilă începuturilor. 

Un naufragiu care nu s-a terminat în moarte, ci în supraviețuire și schimbare, a devenit simbolul unui destin întors din mers.

De aici credința că deciziile luate în această zi sunt protejate, iar drumurile începute atunci au șanse mai mari să ajungă la capăt.

Poate că acesta este, de fapt, adevăratul naufragiu al Sfântului Pavel: nu cel al corabiei, ci acela în care istoria, credința și superstiția s-au izbit unele de altele și au rămas, toate, pe aceeași insulă.

Sursa imagine cover: Theshophouse.com