Malta - biografia unei pietre locuite

O țară ca nicio alta, o insulă ca niciuna din Mediterana.

Peticul de piatră gălbejită, desprins odinioară de continent, a fost cândva lipit de Sicilia.

Marea cea Mare a inundat însă acest bazin și astăzi avem ceea ce se numește Malta, Sardinia, Lampedusa și alte bucăți de pământ rămase singure, înconjurate de azuriu.

E început de sezon de vacanță și e firesc să căutăm aceste culori: galben de nisip, albastru de mare, verde de natură și alte nuanțe cocktail care ne țin spiritele sus.

Malta însă nu-i doar atât.

Această bucată de calcar, de mărimea Bucureștiului, s-a desprins cu ambiția unui fugar, fără să știe că va deveni cândva lăcașul cavalerilor Ioaniți, al Hypogeumului, al naufragiului Sfântului Paul, al francezilor conduși de Napoleon și al englezilor care aveau să rămână aici 164 de ani.

Toate acestea, plus alte câteva povești scăpate intenționat, au format ceea ce astăzi pare doar o destinație exotică de vacanță.

Hypogeum - mister și-n secolul XXI

Scobit de oameni de acum mai bine de 5000 de ani, Ħal Saflieni Hypogeum atrage și astăzi cozi interminabile și rezervări aproape imposibil de prins.

Încăperile sale subterane, săpate direct în piatră, continuă să stârnească teorii și fascinație.

Au fost oare morminte? Temple dedicate zeilor? Locuri de rugăciune? Nimeni nu știe. 

Cobori treptat în măruntaiele lui și simți cum aerul devine mai greu.

Pereții umezi și reci, camerele rotunde, săpate una în alta, au ceva straniu de organic, de parcă ai intra într-un uter vechi de milenii, rămas intact sub piatra Mediteranei. Totul apasă: liniștea, mirosul de calcar umed, ideea că sub picioarele tale au fost găsite mii de oseminte omenești.

Mintea începe inevitabil să protesteze: „Sunt sub pământ și sunt înconjurat de morți.”

Și totuși, oamenii vin în valuri. Intră organizat, cu receptorul în ureche, ascultând aproape hipnotic vocea ghidului.

În Hypogeum nu se fac poze, îți ajunge retina. Aș zice că nici nu simți nevoia. Te mulțumești cu atât, căci rare sunt locurile care te fac să te mulțumești doar cu ce ai fost înzestrat să asimilezi.

Insula este a cavalerilor 

Crucea în opt colțuri a rămas până astăzi simbolul puternic și recognoscibil al Maltei.

Fiecare colț reprezenta una dintre „limbile” Ordinului Sfântului Ioan, căci cavalerii nu erau maltezi nici pe departe.

Veneau din Franța, Italia, Spania, Portugalia, Anglia sau statele germane și au adus cu ei disciplina rigidă a Europei medievale.

De sub armurile lor grele au ridicat însă cetăți, bastioane și, mai târziu, Valletta, capitala construită ca o demonstrație de ambiție în mijlocul Mediteranei. Au făcut dintr-un petic de calcar o fortăreață și dintr-o insulă mică un punct strategic care avea să conteze enorm pentru Europa.

Măreția ordinului și măreția Maltei au crescut împreună. Pe doar 300 de kilometri pătrați, cavalerii Ioaniți au lăsat în urmă una dintre cele mai dense povești istorice din întreaga Mediterană.

Și, brusc, lângă costumul de baie din bagaj pui și revista asta. Să citești articolul mai bine în avion. În drum spre Malta, evident.

O insulă prea mică pentru orgolii atât de mari

Napoleon a ajuns aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

În Valletta îi stă mărturie palatul cu uși gigantice, aproape ca o ironie la adresa staturii sale. Bonaparte a trecut prin Malta ca o furtună, într-un moment în care cavalerii erau deja slăbiți. Era luna iunie. Aceeași lună în care, probabil, citești acum acest articol.

Francezul a profitat rapid de vulnerabilitatea insulei.

O fi fost căldura, lipsa resurselor, oboseala Ordinului sau poate toate la un loc. Cert este că maltezii nu l-au tolerat prea mult. Revoltați de confiscările și aroganța francezilor, au cerut ajutorul britanicilor.

Iar de aici începe lunga dominație engleză asupra Maltei.

Mai bine de un secol și jumătate în care insula a împrumutat disciplina administrativă britanică, limba engleză și o parte din structura educațională care încă se simte astăzi. Restul, haotic, fierbinte și încăpățânat, a rămas profund mediteranean.

Astăzi, Malta adună peste jumătate de milion de oameni pe o bucată de piatră atât de mică încât ai impresia că toți se cunosc între ei.

Este una dintre cele mai dens populate țări din lume și, probabil, una dintre puținele în care poți auzi arabă medievală, engleză britanică și italiană gesticulată nervos. 

Cu temple mai vechi decât piramidele, cu două limbi care coexistă permanent, cu macarale ostentative la tot pasul și o poluare aproape neverosimilă pentru dimensiunea ei, Malta continuă să ademenească oameni din toate colțurile lumii. 

Vin pentru ceva vechi, ceva nou și pentru albastrul care înconjoară insula de culoarea mierii.

Acest articol a apărut mai întâi în ediția tipărită a revistei Psychologies România, editia de iunie 2026.

Îl regăsiți acum și aici, cu acordul redacției, pentru cititorii care preferă ecranul în locul hârtiei.