Scriitorii care recunosc că folosesc inteligența artificială

Tot ceea ce nu presupune efort uman creativ este nelegiuit atunci când se pretinde a fi creație.

AI în literatură este de neimaginat.

AI în orice text scris, care ar fi trebuit să fie stors și croit de o minte umană obosită, este de nepublicat sub pretenția că „iată ce am scris eu, vă place?”.

Dar mintea n-a obosit deloc scriind acel text, acea poveste, analogie, cronică sau recenzie.

Pe lângă lipsa interesului pentru cărți și citit, astăzi autorii au un nou dușman: inteligența neobosită, care adună de colo-colo informații și le pune cu rost în texte frumoase, demne de publicat și admirat.

Mi-a plăcut extrem de mult declarația autoarei Ioana Nicolaie, soția scriitorului Mircea Cărtărescu, cu privire la folosirea AI și pericolul la adresa drepturilor de autor:

„Nu vreau ca AI-ul să-mi ia algoritmii de gândire, să-mi ia ideile, să-mi ia frazele, să le mixeze frumos și să i le dea altuia cadou, care obține din tastatură un roman emoționant, puternic în cât? 20 de secunde? Nu știu, într-un timp foarte scurt. Nu în 20 de secunde, dar în câteva minute.”

Ioana Nicolaie a publicat de curând romanul Down, iar pe ultima pagină a cărții apare o mențiune neobișnuită: „Carte liberă de AI”.

Inteligența artificială a provocat mult prea multă neliniște în industria editorială. Este o amenințare la adresa creativității umane, dar și la adresa veniturilor.

Cum am spus mai sus: nu după ce că oamenii nu cumpără cărți, iar românii sunt chiar fruntași la această deprindere, mai vine și AI să ne fure și fărâma de lumină în care mai puteam crea și spera apoi.

Până să se umple pereții canalelor de social media de texte fantastice și umoristice, dureroase și sentimentale, ale căror cuvinte și metafore nu erau înțelese nici măcar de autorul care le arunca virtuos pe Facebook, scrisul fusese considerat multă vreme una dintre cele mai personale forme de exprimare. Alături de pictură, design, muzică și alte meșteșuguri.

Aveai nevoie de imaginație, sensibilitate, experiență care să-ți servească drept motor, multe cărți citite înainte, precum și cunoștințe solide ale limbii române.

Ei bine, valul de AI vine și amenință toate acestea, toate aceste sedimente valoroase ale unei minți chircite de atâta efort intelectual.

LLM-urile, aceste modele lingvistice care ajută la scris, și nu numai, dar eu strict la scris mă refer acum, sunt ieftine, ba chiar gratuite, în anumite limite de utilizare.

Tehnologia ne este la îndemână oricând și oriunde. Ca urmare, apar și cazuri de scriitori care recunosc că o folosesc.

Nu voi dedica mai mult de două rânduri acelora care scriu și postează cu ochii împăienjeniți, tânjind după un strop de admirație pentru ceva ce n-au muncit, căci aceia nu-s de băgat în seamă. Nu-s de băgat în aceeași categorie cu un artist.

În acest articol voi scrie despre autorii care au recunoscut că au folosit AI în munca lor.

Inteligența artificială în scriitură - de unde până unde?

Citesc deunăzi, într-un articol din The Independent, de unde mi-a și venit ideea acestui articol-manifest (chiar, în ziarele românești de ce nu găsesc asemenea subiecte interesante?), despre un roman horror, Shy Girl, de Mia Ballard, a cărui publicare de către o editură importantă a fost anulată după apariția suspiciunilor că s-ar fi folosit inteligența artificială la redactarea lui.

Cazul fusese relatat inițial de The New York Times.

Autoarea a negat că ar fi folosit personal AI la scriere, susținând însă că o persoană care lucrase la o versiune anterioară a romanului ar fi introdus texte generate cu ajutorul inteligenței artificiale.

La scurt timp după această întâmplare, ca într-un lanț firesc ce atrage astfel de vești, The New York Times a încetat colaborarea cu un jurnalist freelancer, după ce a descoperit că acesta folosise AI pentru redactarea unei recenzii literare.

Și nu se opresc aici controversele

Revista literară Granta a ajuns în centrul unei controverse după ce un instrument de detectare a conținutului generat artificial a indicat că povestirea câștigătoare a unui concurs ar fi putut fi realizată cu AI.

Dar un detaliu extrem de important trebuie menționat: o astfel de suspiciune formulată de un detector AI nu constituie dovada că un text a fost generat artificial.

Încă o dată, nu putem lăsa pe mâna AI să ne analizeze textele și să dea verdicte absolute.

Care sunt acești autori și cu ce se laudă?

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a provocat controverse după ce a declarat, în timpul unui interviu public, că folosește AI pentru a-și dezvolta personajele.
Printre întrebările pe care le adresează tehnologiei se numără și ce fel de muzică ar asculta personajele sale.

De ce am separa dezvoltarea personajelor de actul creativ? Nu cumva și nașterea acestora tot din responsabilitatea autorului face parte?

Mai mult, autoarea se adresează AI-ului cu „dragă”, sperând poate la generarea unor idei și mai bune, unice chiar, cum nu mai are nimeni parte din pleiada de utilizatori.

Oamenii au reacționat negativ.

Un lucru firesc, după mine. Un cititor care cumpără literatură scrisă de un om se așteaptă să găsească acolo imaginația acelui om, nu sugestiile unui robot.
În urma reacțiilor, autoarea a simțit nevoia să precizeze că folosește tehnologia exclusiv pentru documentare.

Ce spun studiile despre AI și scriitori?

Articolul din The Independent citează un studiu Cambridge din 2025, potrivit căruia:

• Peste jumătate dintre romancierii britanici chestionați considerau că AI le-ar putea înlocui activitatea de autori de ficțiune.
• Aproximativ o treime dintre respondenți foloseau deja inteligența artificială generativă în procesul de scriere.

Aceste rezultate arată o contradicție interesantă: mulți autori se tem de AI, dar o parte dintre ei au început deja să o utilizeze.

Anthony Horowitz: AI pentru documentare, nu pentru scriere

Anthony Horowitz, romancier și scenarist britanic, cunoscut pentru seria Alex Rider și contribuțiile la Midsomer Murders, este unul dintre scriitorii care recunosc deschis că folosesc ChatGPT.

În mai 2026, declarațiile sale despre utilizarea frecventă a instrumentului au atras atenția presei.
Horowitz a explicat însă că îl utilizează strict pentru cercetare și documentare, nu pentru redactarea propriu-zisă a romanelor.

În timpul interviului acordat jurnalistei Annabel Nugent, autorul a vorbit despre documentarea unui nou roman istoric, a cărui acțiune se desfășoară inclusiv în anul 1933.

Pentru o scenă în care o femeie și un copil sosesc pe aeroportul Croydon, AI i-a furnizat informații despre denumirea aeroportului și despre procedurile medicale aplicate pasagerilor.

Descrierea pașaportului a documentat-o dintr-o carte, iar relația dintre mamă și fiu a construit-o singur.

Pentru Horowitz, cele trei surse de lucru sunt distincte: inteligența artificială, cărțile și propria imaginație.

Scriitorul spune că verifică informațiile oferite de AI. A descoperit cât de nesigur poate fi instrumentul atunci când i-a cerut să-i rezume unul dintre propriile romane și a primit o intrigă greșită.

În opinia sa, AI este o resursă extraordinară, dar nu poate înlocui talentul uman.
Înainte de AI folosit pentru documentare, se folosea Google. Și, cu mult înainte de motorul de căutare, se foloseau cărțile.

Informația exista undeva, oamenii doar și-au croit drumuri de acces mai rapide. Nu-i greșit. Dacă ar fi să mă poziționez undeva, cred că aș fi de partea lui Horowitz.

În activitatea mea de SEO (optimizarea pentru motoarele de căutare) folosesc AI zilnic. Și nu numai un singur instrument, ci mai multe. Și această meserie, ca multe altele astăzi, este în pericol.

Automatizarea schimbă piața muncii, iar unele activități pentru care înainte era nevoie de oameni sunt preluate de instrumente AI.

Folosesc AI pentru rapoarte, cercetare, comparare, analiză, calcule matematice și multe alte activități mâncătoare de timp, repetitive.

Scopul meu însă nu este generarea masivă de text pentru a scoate rapid o carte. La fel cum am scris și în articolul despre bestseller, cu autorul care și-a cumpărat singur statutul. Ar fi neetic, ar fi dureros de nedrept, mai ales pentru cariera mea de autor aflată la început.

Aș vrea să încep cu dreptul, nu cu robotul.

Dimpotrivă, îmi iau timp cu nemiluita să scot acea carte vrednică de ochii cititorilor, fără să mă grăbesc. Mai rapid nu înseamnă mai bun, mai ales când graba presupune să lași imaginația pe seama unui generator de texte.

Au fost și proteste ale autorilor

În martie 2026, aproximativ 10.000 de autori, printre care Kazuo Ishiguro, Jeanette Winterson și Richard Osman, au participat la publicarea unei cărți goale.

Sursa: https://www.dontstealthisbook.com/

Acțiunea urmărea să atragă atenția asupra utilizării operelor literare pentru antrenarea modelelor AI fără acordul autorilor.

Știm, sau poate că nu, că aceste LLM-uri au fost antrenate și pe cantități uriașe de texte literare. De aici discuțiile despre felul în care modelele reproduc anumite tipare de scriere.

Mă amuză, de pildă, linia de pauză, em dash, atât de blamată în ultima vreme și folosită acum de oameni care nici nu știau de existența ei. Însă, dacă deschizi o carte de beletristică de acum o sută și ceva de ani, ai să dai de ea negreșit în texte.

N-a inventat-o ChatGPT, oricât s-ar strădui unii să-i atribuie și meritul acesta.

Tot în 2026, cinci mari edituri, printre care Hachette și Macmillan, au intentat un proces împotriva Meta, acuzând compania că ar fi utilizat ilegal milioane de lucrări protejate de drepturi de autor pentru antrenarea modelului Llama.

Meta a respins acuzațiile.

Horowitz consideră probabil că propriile cărți au fost utilizate la antrenarea modelelor AI. Deși înțelege nemulțumirea celorlalți scriitori, nu consideră că această posibilitate ar trebui să-l împiedice să folosească tehnologia.

Katie Prescott: AI ca asistent de cercetare

Jurnalista și scriitoarea Katie Prescott a folosit inteligența artificială în documentarea biografiei The Curious Case of Mike Lynch: The Improbable Life & Death of a Tech Billionaire.

Cartea urmărește viața antreprenorului britanic Mike Lynch, fondatorul companiei Autonomy.

Prescott a avut de analizat cantități uriașe de documente, inclusiv aproximativ 2.000 de pagini de materiale juridice și transcrieri dintr-un proces complex.

Pentru a gestiona informațiile, a folosit Google NotebookLM, instrument AI care permite încărcarea documentelor și interogarea lor.

Acesta a ajutat-o să identifice detalii care i-ar fi putut scăpa printr-o cercetare tradițională bazată pe căutarea cuvintelor-cheie.

Un exemplu a fost descoperirea unor referiri la o prezentare neobișnuită, inspirată de Winnie-the-Pooh, realizată de Lynch și echipa sa.

Mențiunile apăreau în trei fragmente aparent nesemnificative din transcrierile unor interviuri.

Cu toate acestea, Prescott insistă că AI nu i-a scris cartea.

Documentarea a presupus interviuri, construirea relațiilor de încredere cu sursele, experiență jurnalistică și acorduri de confidențialitate.
Aceste activități nu puteau fi înlocuite de un chatbot.

Ajay Chowdhury: ChatGPT ca editor disponibil oricând

Scriitorul britanic Ajay Chowdhury, cunoscut pentru seria polițistă Kamil Rahman, experimentează cu inteligența artificială încă din 2023. I-auzi, chiar de la începuturi!

Spre deosebire de Horowitz și Prescott, Chowdhury folosește AI și pentru a discuta posibilități creative.

Pentru el, ChatGPT funcționează ca un editor disponibil la cerere.

Atunci când se blochează într-o scenă, îi poate cere sugestii despre direcția în care ar putea continua povestea.

Chowdhury estimează că respinge aproximativ 95% dintre ideile primite (și noi de unde să știm că este adevărat?). Ocazional însă, una dintre sugestii îi oferă un punct de plecare util.

A folosit AI pentru a explora posibile soluții narative, pentru a reorganiza secțiuni ale manuscrisului și pentru a îmbunătăți ritmul poveștii.

A apelat și la instrumente de generare a imaginilor, ca surse de inspirație vizuală.

În plus, îi cere feedback asupra textelor, formulând solicitările astfel încât să primească observații critice, nu doar complimente.

Autorul consideră că răspunsurile AI se apropie adesea de observațiile editorului său de la Penguin, deși subliniază că editorul uman este mai bun.

Nu folosește însă AI pentru a-i scrie romanele.

Consideră că tehnologia nu scrie suficient de bine și, mai ales, că ar dispărea rostul propriei activități de scriitor.

Poate inteligența artificială să înlocuiască scriitorii?

Articolul din The Independent nu oferă un răspuns definitiv. Omenirea nu știe nici ea. Specialiștii sunt speriați, scriitorii (cei adevărați) sunt și mai speriați.

Jurnalista Annabel Nugent observă că Prescott și Chowdhury au experiență în domeniul tehnologiei, ceea ce ar putea explica deschiderea lor față de instrumentele AI.

Pentru unii scriitori, inteligența artificială este o amenințare la adresa profesiei. Pentru alții, este un instrument de lucru care economisește timp, ajută la organizarea informațiilor sau oferă idei.

Discuția privește însă și o problemă mai profundă: dacă procesul creativ este una dintre activitățile definitorii ale omului, cât din el poate fi delegat unei mașini fără ca opera rezultată să-și piardă autenticitatea?

Concluzia materialului este că inteligența artificială nu va dispărea din industria editorială. Unii scriitori vor continua să o evite, în timp ce alții vor încerca să stabilească propriile limite de utilizare.

Însă noi, ca cititori, vom citi oare cu scepticism de acum înainte sau ne va lua valul ca până acum, în timpul lecturii?

Va fi nevoie de prezența unor lămuriri cu privire la cât și ce a fost scris de inteligența artificială și cât de autorul cărții?

Și mai e o treabă: cum au putut alții înaintea noastră să scrie așa cărți superbe, fără niciun ajutor?

Am terminat articolul ăsta întrebându-mă, și nu mirându-mă, așa cum mi-am propus să trăiesc viața.

Ar fi nedrept față de traiectoria aleasă să las un robot să-mi răspundă în locul meu.

 

La baza documentării acestui articol au stat materialul publicat de The Independent, semnat de jurnalista Annabel Nugent, despre scriitorii care recunosc că folosesc inteligența artificială, precum și declarațiile scriitoarei Ioana Nicolaie despre AI și drepturile de autor, prezentate pe Vorbitorincii.ro. Opiniile, interpretările și ironiile îmi aparțin.